Articolele zilei

Spovedania este cheia Raiului

Păcatul primordial făcut de Adam în Rai a adus o mulțime de suferințe pentru om și, în cele din urmă, alungarea lui din Rai. Mântuitorul Iisus Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Când spunem Iisus, spunem că ne-a adus viața prin Biserica întemeiată de El și, mai ales, Sfintele Taine instituite de El.

Taina pe care o putem folosi ca pe o cheie pentru a deschide ușa închisă și păzită a Raiului este Sfânta Spovedanie. Numai Sfânta Spovedanie ne poate curăți și primeni pentru a intra în Rai. Cel ce se spovedește continuu în viață și moare de asemenea spovedit acela nădăjduiește să-și mântuiască sufletul, dacă spovedania s-a săvârșit cu toată sinceritatea și cu toată căința, acela posedă Cheia Raiului și-și poate permite a intra.

A te spovedi înseamnă a te smeri – atât înaintea lui Dumnezeu, în chip tainic, precum și înaintea preotului, în chip vizibil. A te spovedi înseamnă a-ți alunga tot egoismul din tine, a nu-ți mai aparține ție, a te dezveli de tot subiectivismul personal. Taina Sfintei Spovedanii impune cea mai mare smerenie, cea mai mare umilință, cea mai mare căință, cea mai puternică zdrobire de inimă și părere de rău.

(Arhimandritul Ioachim PârvulescuSfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Mănăstirea Lainici-Gorj, Editura Albedo, 1998, pp. 31-32)

Autor: Arhimandritul Ioachim Pârvulescu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: