Prejudecățile nu sunt judecăți. Judecățile cer un efort, o verificare; prejudecățile nu cer nimic. De aceea stau mai la îndemână și câștigă pe mai mulți.

Rugăciunea este o convorbire directă și care, până la urmă, duce la comuniune. Dacă rugăciunea nu are o finalitate și nu se topește în această comuniune, nu este o rugăciune adevărată, ci e mai mult o convenție.

Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Când vă rugați, nu spuneți multe!”.

Soţii trebuie să aibă încredere deplină unul în altul (schimbul de inele), de asemenea, soţul să nu uite de soţie, iar soţia de soţ (numele lor gravate pe inele). De acum înainte, el şi ea, aşa cum au făcut în Biserică când şi-au schimbat inelele, trebuie să-şi împartă reciproc sentimentele şi gândurile.

Întotdeauna, între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har.

Ține minte că dacă omul nu spune tot părintelui duhovnicesc, atunci drumul îi este strâmb, iar când spune tot, mer­ge drept în Împărăția Cerurilor.

Este nevoie de timp, răbdare și trebuie să te rabzi pe tine. Firea noastră păcătoasă nu poate împlini dintr-o dată Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu.

Ce loc este mai potrivit și mai de folos pentru suflet decât Biserica lui Dumnezeu, unde vorbim în rugăciune cu Domnul?

Dumnezeu este întotdeauna Ace­lași. Așa cum a lucrat atunci, lucrează și acum, și de-a pururea. Acolo unde vede în inimă dispoziția spre pocăin­ță, preia inițiativa în modul în care so­cotește atotînțelepciunea Lui.

Lumânarea, atunci când nu se topeș­te, nu luminează! Și tămâia binemirositoare, dacă nu se topește în foc, nu scoate bună mireasmă!