Articolele zilei

Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași

Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. Sufletul învățat să se roage de harul lui Dumnezeu iubește și-i este milă de fiece făptură și mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce și a suferit cu sufletul pentru noi toți.

Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu.

Vă rog, fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște sau vă disprețuiește, sau smulge ce e al vostru, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul, zicând: „Doamne, noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i spre pocăință!”. Și atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău. 

La început silește inima ta să iubească pe vrăjmași, și Domnul, văzând dorința ta cea bună, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va povățui. Dar cine gândește rău de vrăjmași, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-L cunoaște pe Dumnezeu.

Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har al lui Dumnezeu desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăști pe vrăjmașii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază întru tine și aduce gânduri rele în inima ta; pentru că, așa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune și gândurile rele” (Matei 15, 19).

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: