Dacă spui cu atenție rugăciunea, faptul că chemi numele lui Iisus Hristos în viața ta, aceasta te ajută mult; îți dă spor de credință, spor de evlavie, spor de omenie, spor de întoarcere către tine, umilit, cu căință.

În viața duhovnicească inima duhovnicească nu coincide cu inima aceasta carnală. Inima duhovnicească este centrul în care locuiește Dumnezeu în noi. Acest centru este numit tot inimă. În acest centru, în inimă, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrăjmașul.

Sfânta Maria Egipteanca, prin rugăciune fără Împărtășanie, vreo 47 de ani a sihăstrit în pustiul Iordanului, și ajunsese ca, în rugăciune, să se înalțe de la pământ ca la un cot mai sus, când se ruga, nefiind împărtășită. Și totuși avea nevoie de Împărtășanie.

„Te gândești neîncetat că ea îți face rău. Las-o să-și facă treaba ei, iar tu întoarce-te spre Domnul – și vei vedea că nu-i va fi de niciun folos ceea ce face.”

Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem fi și un mare bine, și un mare rău. Deși suntem mici, multe din acestea (din lume) țin de gândurile și de dorințele noastre!

Un astfel de suflet s-a obișnuit cu viața cerească și trece din această viață, a multelor chinuri și osteneli, la bucuria cea veșnică a fericilor, ca unul ce s-a curățit încă de aici.

Voia noastră, încăpățânarea noastră, patima noastră, păcatul sunt o beție mai rea decât cel mai tare vin. Mă las fără grijă în voia acestor beții și sunt rezervat când vine vorba de descoperirea Duhului Sfânt în viața mea. Dacă nu ne îmbătăm de Mângâietorul, ne vom îmbăta în chip de nemângâiat de demon și de feluritele lui uneltiri și meșteșugiri.

Lipsa Duhului Sfânt ne face trufași, mândri, egoiști, individualiști, pizmași, urâtori și urâți, răzbunători, zavistinici și răi. Atunci ne aflăm sub înrâurirea uneltirii celui viclean cu meșteșugitele lui curse. Prezența Duhului Sfânt ne dă răcorire, înălțare, mângâiere, întărire.

Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc. Ne temem să ne încredințăm întreaga noastră viață Domnului, să facă El ceea ce vrea cu ea.

Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei și rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simțuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simțurilor și silește sufletul să vadă chiar și când nu vede, să audă chiar și când nu aude, să pipăie chiar și când nu pipăie.