Osemintele au fost puse într-un sac special, sigilate și așezate într-o răcliță de lemn sculptat, apoi au fost depuse în paraclisul Reședinței Mitropolitane.

Această împărăție nu este de neatins. Sfinții, în viața lor, au câștigat-o, lucrând cu osteneală necurmată, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre biruirea păcatelor proprii.

Prin Sfânta Împărtășanie, Dumnezeiescul Sânge se revarsă în sufletele noastre bolnave și slăbite, și noi devenim iarăși buni și destoinici vieții duhovnicești.

Răbdarea este virtutea care ne ajută foarte mult în creșterea noastră duhovnicească.

Așa cum există multe moduri de viață, la fel există și multe locuri lângă Dumnezeu, care se deosebesc și se împart după vrednicia fiecăruia. Și omul lucrează o virtute, un altul pe alta, celălalt multe împreună sau pe toate, desigur, dacă aceasta este cu putință.

Nu purtările semenilor noștri ne fac să-i socotim răi sau buni, ci dușmănia sau prietenia.

Toate au fost puse înaintea ta, ca un ospăț de obște, câte sunt necesare și plăcute din fire.

Avem nevoie de dragoste reciprocă, de poezie, de cântece, de toată frumusețea aceasta și crești­nul n-a încetat niciodată să-și hrănească sufletul.

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învață să nu mai pretinzi nimic și nu vei mai suferi. Învață să te bucuri, să cânți, să dansezi, să mulțumești, să fugi de păcat.

Când dobândim Duhul lui Dum­nezeu ne înduhovnicim și lucrăm sub cerințele Lui și nu ale trupului sau psihismului nostru.