Am transformat creștinul în ceva atât de matur, de serios, de trist și de solemn, încât aproape că l-am golit de această bucurie. Totuși, Hristos Însuși a spus: „De nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor”.

Niciodată poporul ortodox nu a trăit fără monahism, care întotdeauna a constituit armata și oastea Bisericii. Fără monahism nu vom avea lumină, nu vom avea o lanternă care să ne lumineze calea. Vom pierde din vedere Împărăția Cerurilor și vom rămâne cu neliniștea, cu luptele, cu războaiele, cu lipsurile, cu păcatul, cu necredința și cu idolii.

Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi.

Să aleagă, să hotărască. Să aleagă și să hotărască să trăiască întotdeauna pe Dumnezeu, să-L simtă. Înainte de toate însă, Starețul trebuie să-l învețe pe ucenicul său să practice și să trăiască Rugăciunea lui Iisus.

Smerita cugetare și nevoința cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alții cu dragoste și Domnul ne va împlini la toți cererile cele bune.

Între anii 1890-1916, în turnul clopotniţă al Bisericii „Sfântului Ioan Domnesc” din Piatra Neamţ s-a nevoit Sfântul Gheorghe Pelerinul (cunoscut de contemporanii săi ca Moşul Gheorghe Lazăr).

A fi monah nu este nicio vrednicie. Monah ești spre pocăință. Numai un preot sau un diacon – oricum un cleric – poate spune așa! Pentru că acelea sunt trepte de vrednicie. Călugăria este crucea spre pocăință.

Să te rogi să-ți dea Domnul răbdare și smerita cugetare, ca să ai pacea sufletului, în orice situație, orice ți-ar zice cineva.

Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul sunt așezate într-o frumoasă raclă din argint.

De ce oamenii cu aceeași boală sunt unii deznădăjduiți, descurajați, îngroziți, iar alții sunt senini și zic: „În toate este voia lui Dumnezeu”? În virtutea faptului că harul lui Dumnezeu în unul este, în altul – nu.