Nu poți însă susține că l-ai iubit pe aproapele, așa cum a trebuit să-l iubești, pentru că fie ai urât, fie ai judecat, fie nu ai luat apărarea celui nedreptățit.

Fii cu dragoste și fă pace acum, când poți, că tare este greu la urmă când te mustră conștiința și când nu mai poți face nimic!

Din frica de Dumnezeu nasc și cresc în noi credința, nădejdea și dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile și căința pentru păcate.

Dragostea te face să rabzi boala și chiar să-ți fie dragă, pentru că te curăță de toate murdăriile. Și dacă ai dragoste pentru Hristos, rabzi totul: și ocări, și batjocură...

Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia.

Frica Domnului este învățătoare a sufletului și nădejde îi vestește.

Oare vezi tu că în toate acestea a început rana ta să se vindece și să se închidă? Adică patimile început-au să slăbească? Și iarăși ia aminte și vezi de nu cumva din lăuntrul ranei tale celei putrede a început să răsară trupul cel viu, adică pacea sufletului.

Să te gândeşti că mizeria din baltă nu loveşte atât de mult în nas, cât lovesc în suflet povestirile murdare despre viaţa altora.

Să ucidem, așadar, poftele viclene. Să ne eliberăm de patimi. Dacă vrem, ne vom lupta. Și dacă ne vom lupta, vom izbândi, cu harul Domnului.

Cineva, amăgindu-se, grăiește: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine știe de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea și-l pierde pe el.