Bătrânul Ieronim sublinia: „Cel ce se împărtășește trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie și căință. Iar după împărtășire trebuie să simtă pace, bucurie și dorința de a nu vorbi cu nimeni”.

Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare și curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu lașitate, ci cu bărbăție duhovnicească.

Când cineva se învinovățește pe sine de toate, să știi că atunci e aproape de Dumnezeu, iar când se îndreptățește pe sine, atunci diavolul este cu el. Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, ești cu Dumnezeu; nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine.

În orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, ca și cum ai fi mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele. Și duhovnicește ești câștigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important –, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi și cel mai mare dușman, se folosește.

Să te rogi și pentru acele surori față de care nu ești binevoitoare și le vezi mai prejos decât tine. Căci scris este: rugați-vă unii pentru alții și vă veți tămădui!

Să nu lăsați gândurile să vă intre în inimă, ci atunci când vor veni să vă sculați împotriva lor, chemând în ajutor pe Dumnezeu.

Orice lucru am face, dar mai ales slujirea bisericească, trebuie făcut până la capăt, până la sânge, trebuie să fim gata să murim pentru el.

Cel luptat de curvie să se roage și să cheme în ajutor pe Sfânta Muceniță Tomaida, care a fost ucisă pentru curăție.

Când omul duce viață duhovnicească, atunci în necazuri (iar Domnul este întotdeauna aproape de cei necăjiți) el se bucură și mai mult cu inima, lăuntric, în chip de taină, în adâncurile duhului său, de această împărtășire cu Dumnezeu.

Fără Dumnezeu oricum n-o să izbândești nimic; de aceea Domnul și zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Luca 12, 31).