Din pofta cea fără rânduială de mâncăruri, rușinându-se de lăcomia pântecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele și astfel, prin pizma diavolului și-a adus sieși moartea.

Când avem gând înțelept, gândul înțelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufletești, devin virtuți, întăriri. Și întărirea aduce cunoștință.

Hristos săvârșește lucrare dinadins, pentru ca această lucrare de milă din partea Lui, să dea la iveală lipsa acesteia nu numai din partea cetățenilor Ierusalimului, ci din partea tuturor oamenilor tuturor vremurilor care îl văd pe aproapele lor în durere mare și nu ridică un deget ca să-l ajute.

Însăși această neputință, însăși această slăbiciune extremă sensibilizează, ajută omul să strige după un Mijlocitor, să se arunce spre Hristos cu toată ființa sa.

În cadrul acestei Sfinte Taine, dacă se face cu toată smerenia în Duhul Sfânt, se întâmplă efectiv o minune. Duhul Sfânt, chemat de către preot, vindecă și curăță sufletul penitentului dându-i frumusețe și sănătatea îngerească.

Sinceritatea este una din marile virtuți aducătoare de curățenie și dobândire a Duhului Sfânt. Dacă nu ne spovedim sincer înaintea duhovnicului, păcătuim foarte mult. De nu avem încredere în duhovnic, mai bine să nu ne spovedim, să nu-l amăgim și să nu ne amăgim și pe noi înșine.

Când ne rugăm cu buzele noastre sau ascultăm o rugăciune citită de altcineva, ne împărtășim de energia cuvântului rugăciunii, a lui Dumnezeu. Deci, a ne ruga, a pomeni și a invoca numele lui Iisus Hristos este cel mai pozitiv lucru pe care îl putem face.

Pentru că viața obișnuită, viața de plăcere pe care o are un tânăr în jurul lui, nu îi este suficientă și simte deseori un gol înlăuntrul lui; asta o simte și fără să-i spun eu. Cum își poate umple acest vid lăuntric?

Să nu uităm niciodată de văzul cel dinăuntru, de ochii cei sufletești, ca nu cumva să fie umbriți sau întunecați de patimi, ci să fie curați și luminoși ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii îngerilor.

Mai bine este așa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaștem ceasul sfârșitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rușine de felul în care ne-am trăit viața.