De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăște dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăște dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenție rea, dar cel care se știe puțin vinovat se simte insultat și dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertați primii, și dacă păcatul este al semenului, și dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greșit.

Aceasta este o poruncă a lui Dumnezeu, care ne cere să nu-l nedreptățim pe aproapele nostru, să nu îi atribuim rele intenții, să nu-l detestăm că a făcut ceva fără socotință. Noi suntem de vină. Nu avem pentru ce să-l iertăm pe aproapele nostru, ci să-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru nedreptatea noastră.

Dacă într-adevăr cineva ți-a făcut rău, du-te și te împacă cu el. Dacă nu vom ierta pe aproapele nostru, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi. Câte greșeli nu facem în fiecare zi? Câte păcate nu săvârșim cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul? În fiecare zi sute de păcate năvălesc în inima noastră și o întinează, și fac sufletul nostru nedemn de a sta în fața lui Dumnezeu. Și-I cerem iertare lui Dumnezeu, Care ne iartă de atâtea ori. Să fim și noi la fel, să-l iertăm pe aproapele nostru, că nu ne supără atât de mult fratele nostru, cât Îl supărăm noi pe Dumnezeu în fiecare zi!

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 39-40)