Nihilismul teologic și filosofic explicit este rezervat numai câtorva suflete singulare; pentru majoritatea celorlalți, răzvrătirea nihilistă ia for­ma imediată a unui război împotriva autorității.

Împlinirea poruncilor nu este un lucru datorat lui Dumnezeu, cum se întâmplă cu poruncile omenești, ci este o datorie față de noi înșine, interesul cel mai de temelie al vieții noastre.

La fiecare Sfântă Liturghie, se reînnoiește jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfește, ca mereu să ne sfințească și să ne tragă la Sine. 

Biserica se roagă necontenit pentru Pace, ceea ce însemnează că pacea o face altcineva de la care o cere; de aceea și zice: „Pentru pacea de Sus”, arătând că izvorul păcii nu-i pe pământ, ci în Cer, la Dumnezeu.

El se oprește la ușa Templului, știind că întreg spațiul interior al locului sfânt este împărăția dreptății și a iubirii, căreia el nu-i aparține și la care nu ar putea să ajungă. Dar din experiență știe și aceea că imposibilul poate să se întâmple și de aceea zice: „Fie-Ți milă; nu ține socoteală de legile dreptății, de legile religiei, în mila Ta coboară spre noi cei care nu avem niciun drept să fim iertați și nici să fim primiți în Templu!”.

Cele două căi izvorăsc din acelaşi eu al omului. Ele reprezintă alternativa ce-i stă în faţă: smerenia sau mândria. Fariseul, în aparenţă drept, a intervertit sensul religiei. El a împlinit doar obligaţiile exterioare, a redus legătura sa cu Dumnezeu la contribuţia bănească şi a nesocotit tocmai esenţialul: poziţia lui faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Vameşul, în schimb, conştient de păcatele sale, cerea doar iertarea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulțimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

Sfânta Biserică a lui Hristos cunoaște o mulțime de cazuri în care Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe oameni din toate greutățile.

Să ne rugăm ca Maica Domnului să ne trimită și nouă, celor afundați în patimi și păcate, bucuria ei neașteptată, să înmoaie inimile noastre și să le umple de smerenie și dragoste față de aproapele.

Maica Domnului este gata totdeauna să ne dea ajutorul ei, să ne aline suferințele, să reverse mângâiere în sufletul nostru chinuit, frământat și pârjolit, și în brațele sale de maică să ne liniștească.