Dintre acestea toate, prima treaptă e nepăcătoasă; a doua nu în chip negreșit; a treia, potrivit cu starea celui ce luptă. Iar lupta pricinuiește sau cununile, sau pedepsele.

Definiția cunoștinței: a te uita pe tine când te gândești la Dumnezeu.

Dacă mintea va fi găsită ținând în pomenire fierbinte sfântul nume al Domnului Iisus și va folosi preasfântul și slăvitul nume al Lui ca pe o armă împotriva înșelăciunii, se va depărta amăgitorul viclean.

Ascultarea ne va arăta nouă (celor ce ne apropiem) în chip nerătăcit toate cărările faptelor bune.

Gelozia există pentru că, în loc să ne vedem de treaba noastră, ne uităm mereu la ceilalți și la toate detaliile.

Nu putem trăi în trecutul care nu există și să îi acordăm astfel o existență pe care nu o are. Să spunem că am trecut printr-o experiență tristă și să continuăm să o retrăim la infinit. Același lucru este valabil și pentru viitor.

Nu-ți fie frică. De ce ți-e frică? De moarte? Spune că ești mort și ai terminat povestea! Adică, atunci când ai depășit frica de moarte ai scăpat...

Privind către cerul înstelat, i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deșert un alt ascet care să aibă o viață duhovnicească mai intensă decât mine, ca să merg lângă el și să mă folosesc de îndrumarea lui?”. Atunci îngerul Domnului i s-a arătat și i-a spus: „Există în Alexandria un cizmar care are o viață duhovnicească mai bogată decât a ta și de la care ai ce să înveți!”.

Părintele Iosif i-a spus: „Bani, din păcate, nu am să-ți dau. Am doar niște aghiasmă și puțină anafură de la biserica noastră. Ia-le pe acestea și, dacă va fi voia lui Dumnezeu, te vei vindeca”.

Moaștele sfinților noștri nu sunt idoli, sau dumnezei, sau forme ale lui Dumnezeu, iar închinarea la ele nu este idolatrie. De vreme ce Dumnezeu le-a dăruit cu nestricăciune și putere tămăduitoare, noi ne închinăm la ele, deoarece prin aceasta Îi aducem slavă tot lui Dumnezeu.