Urmările păcatelor, dereglările sufletești și fizice, se derulează apoi într-un timp uneori mai scurt, alteori mai lung. Așa se instalează în ființa umană boala și moartea, ca urmare a păcatului.

Un creștin, când se roagă, are nevoie și de partea de smerenie, și de partea de nădejde, care ajunge la altarul cel mai de sus, pe care îl are Dumnezeu în Cer.

Orice ar cere Maica Domnului, Dumnezeu împlinește, că Ea cere numai ceea ce e de folos pentru mântuire, nu altceva.

Căci precum molia roade haina și caria lemnul, așa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună și nu-l lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevărați, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun și pașnic.

„Unele patimi, de obicei, se curățesc prin părtășia cu oamenii, prin ocupațiile și lucrul de zi cu zi, laolaltă cu aceștia.”

Ca molia pentru veșminte și cariul pentru lemn, așa este vătămătoare tristețea pentru inima omului.

În răbdare se primește cununa mucenicească, nu în bucurie. De aceea să nu deznădăjduiască omul. Ai o boală? Ai o tristețe? Lasă-L pe Dumnezeu să te conducă așa cum știe El.

Dacă vrei să le găsești pe cele duhovnicești, să te silești pe tine însuți și în primul rând la ascultare.

Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci și el însuși se cercetează pe sine, să vadă dacă merge spre mai bine sau nu cu acele medicamente pe care i le-a dat medicul. Nu starețul te va urmări pas cu pas, ci tu însuți trebuie să te urmărești pe tine însuți.

Acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmărește. Să-i iubești pe toți oamenii, chiar și pe cei care te dușmănesc și te urăsc; iar celor care-ți fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.