Dumnezeu nu întârzie făgăduința Sa, ci îndelung rabdă pentru noi
Harul lui Dumnezeu îl părăsește pe omul nepocăit, fiindcă acesta a adus înfruntare bogăției bunătății și a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel despre omul care stăruiește în păcat: „Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar pe care și tu le faci, crezi oare că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar potrivit cu învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită, îți aduni mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Romani 2, 3-6). Dumnezeiasca îndelungă răbdare se preschimbă în urgie, îngăduința în nesuferire și bunătatea în mustrare.
Pentru aceasta și corifeul Apostolilor ne sfătuiește pe noi să nu ne înșelăm socotind întârziere îngăduința și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu întârzie, ci doar amână, nevoind să piardă pe nimeni dintre noi, ci ca toți să venim la pocăință. Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci voind ca toți să vină la pocăință. Iar ziua Domnului va veni ca un fur noaptea, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzând se vor desface și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui.
(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 68)