Tipul este simbolul Vechiului Testament, iar anti-tipul este realitatea dogmatică și sfântă din Noul Testament. Șarpele de aramă Îl reprezintă pe Iisus Hristos. Iudeii se uitau la el și orice mușcătură de șarpe din om era anulată. Noi privim la Iisus Hristos Cel răstignit.

Trecem prin lume purtând pe frunte această cunună de spini spirituală, mărturisind pe Dumnezeu, rugându-ne pentru lume: pentru pacea lumii, pentru vrăjmașii noștri, pentru cei care ne fac rău și pentru cei care ne fac bine.

Au fost oameni care au mers la închisoare afirmând iubirea lor față de Hristos și purtând în inima lor pacea Lui, oameni care, chinuiți fiind, se rugau pentru călăii lor. Și nu au fost cazuri izolate, ci mii și mii de cazuri în care oamenii chinuiți se rugau pentru cei care îi chinuiau, pentru cei care îi țineau în închisori.

Patima ocupă locul mișcării firești a sufletului și se preface într-un „țesut patologic” nou, pervertit, al acelui suflet care începe să trăiască prin patimi, în loc să vieze întru însușirile lui legiuite ce i-au fost hărăzite.

De măsura în care ucenicul se lasă cu adevărat în mâinile tămăduitorului duhovnicesc atârnă mult vindecarea sa.

„Da, păcatul săvârșit de tine este (ori ar putea fi) foarte greu. Însă important nu este doar să te căiești de acest păcat, de această faptă ori greșeală săvârșită, ci mult mai important este să ajungi la pocăința pentru patima care a născut ori naște permanent acest păcat, și care pentru tine a a devenit o boală primejdioasă.”

Să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ținem așa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista așa mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt.

Mama unuia dintre ei era lângă dânșii, privindu-l pe fecio­rul său, mai ales și pentru că acesta era mai tânăr la vârstă decât toți; și se temea ca nu cumva tinerețea și iubirea de viață să facă frică întru dânsul și nevrednic să se afle de cinstea și rânduiala ostășească.

Drumul care-i călăuzește pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.

Cu o zi înainte de pomenirea Sfinților 40 de Mucenici, gospodinele din zona Moldovei pregătesc mucenicii sau sfințișorii, un produs de patiserie specific bucătăriei tradiționale românești. Maicile de la Mănăstirea Văratec păstrează până astăzi tainele preparării sfințișorilor din aluat copt, cu nuci şi miere, în forma cifrei 8: o stilizare a formei umane, dar și o jertfă în amintirea moşilor şi strămoşilor adormiţi. Dumneavoastră cum pregătiți sfințișorii și ce alte tradiții legate de această zi mai cunoașteți? Lăsați răspunsul în secțiunea de comentarii!