Influența rea din lumea duhovnicească asupra omului se vindecă prin pocăința
Demonii sunt precum paraziții în trupul omului. Poți să nu știi de ei, chiar să nu crezi în existența lor, dar ei sunt cu adevărat paraziți în suflet și, neobservați de gazda lor, călăuzesc gândurile și faptele acesteia. Iar ea nici nu poate înțelege de ce i se întâmplă lucruri ciudate, rele și absurde, și toată viața și-o petrece căzând dintr-o greșeală într-alta.
Biserica are toate posibilitățile de a îndrepta o asemenea soartă. Totul constă în faptul că omul se poate vindeca numai dacă se va schimba. Rugăciunea preotului este eficientă, dar e doar un ajutor. Se înțelege, nu toți preoții sunt în stare să săvârșească rânduiala izgonirii demonilor. Părintele Adrian a fost, se pare, singurul, care s-a apucat de acest lucru în anii aceia, anii ’80. Și mai era, se pare, părintele Vasilie din Vask-Narva, din Estonia.
Arhimandritul Ioan Krestiankin era sceptic față de această practică. Nu pentru că socotea ceva greșit, ci pentru că era convins că influența dăunătoare din lumea duhovnicească asupra omului trebuia vindecată prin pocăința personală, prin Tainele Bisericii și prin osteneala în împlinirea poruncilor lui Hristos. Deși nu nega folosul pe care îl poate aduce participarea la rugăciunea de mulțumire săvârșită împreună cu rugăciuni împotriva diavolului, suferea totuși că aceia care veneau la exorcizări voiau să se vindece fără să depună un efort personal. Iar așa ceva în viața duhovnicească nu e posibil.
(Arhimandritul Tihon Șevkunov, Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, Galați, 2013, p. 315)