Dacă omul începe să creadă în Unul Dumnezeu, Creatorul universului, și începe să împlinească poruncile Sale, el îndată învie. Și, trăind nu doar în lumea materială, ci și în cea duhovnicească, el este în fața lui Dumnezeu o personalitate, și chiar una deosebită.

Cei ce îşi dăruiesc toată dragostea lor lui Dumnezeu, primesc şi ei toată dragostea Lui. 

Păcatul se naște în inima noastră doar în momentul în care acceptăm sugestia celui rău și alungăm sentimentele pozitive pe care le avem față de aproapele nostru prin supărare, mânie și ură. Atunci în inima noastră pătrunde răul. De ce? Pentru că n-am făcut diferența dintre gândurile noastre și ispite.

Postul e cea mai bună metodă de combatere a mândriei.

Oaspetele depindea literalmente de ospitalitatea gazdei care la fiecare vizită se afla în situația de a-și împărți cu fiecare oaspete până și ultima bucătură de pâine.

În mâncat există un punct în care simțim în mod spontan că am mâncat „destul”, chiar și la o masă foarte moderată.

Dacă s-or ruga toți Sfinții pe care-i pomenim noi pentru noi la Dumnezeu, apoi Dumnezeu nu poate să nu ne ierte.

Fiind asemenea cu Dumnezeu, ajungi la cunoștința lui Dumnezeu și a purtării lui de grijă. De aici izvorăște răbdarea și negrija cea bună.

Să stăm un pic, să zicem: „Doamne, izbăvește-mă de ispita asta!”. Apoi, adu-ți aminte că ești muritor și poți muri până ajungi a îndeplini ideea aia.

Omul care e gelos și invidios pe aproapele său pentru bunurile materiale sau duhovnicești ale acestuia este nefericit. Trăiește mereu în tristețe. Și nu va ieși niciodată din aceasta fără să iasă mai întâi din celelalte două. Și chiar după aceasta poate cădea iarăși în invidie și gelozie. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nimic nu e mai rău decât invidia și gelozia”.