De îndată ce s-a aflat o pereche nepătimașă, așa cum l-a plăsmuit Dumnezeu pe om și așa cum voia să se nască oamenii, s-a născut Maica Domnului, această făptură neprihănită, din care mai apoi S-a întrupat Hristos.

După ce și-a înălțat sufletul său pe aripile rugăciunilor fierbinți și a postului adevărat, rugându-se mai aprins decât soția sa, i s-a arătat și lui acolo în pustietatea aceea Arhanghelul Gavriil.

Mergând într-un loc tăinuit, Sfânta Ana s-a rugat lui Dumnezeu cu tânguire și cu lacrimi fierbinți, rostind următoarele:

Fecioara Maria, în tăcerea ei, a ascultat cuvântul lui Dumnezeu la Buna Vestire, la nunta din Cana și în multe alte ocazii când L-a urmat și L-a ajutat pe Hristos în slujirea Sa.

Majoritatea textelor liturgice accentuează rolul hristologic care îi îngăduie Mariei posibilitatea de a acționa ca mijlocitoare între Dumnezeu și omenire. În aproape fiecare caz, ea nu Îi ia locul Fiului ca principal mijlocitor între oameni și Dumnezeu; mai degrabă, ea reprezintă, precum îngerii și sfinții, un personaj abordabil din tărâmul ceresc, care le permite credincioșilor să se apropie și mai mult de Mântuitorul Hristos.

Atunci când primiţi mângâieri duhovniceşti, mulţumiţi lui Dumnezeu şi nu vă necăjiţi când acestea vă sunt luate şi când întunericul ia în stăpânire sufletele voastre.

Fecioara și Maica Domnului, are un rol esențial în Întruparea lui Hristos. Ea este „pământul” sau „materia” care va zămisli – după ce „puterea Celui Preaînalt” o va fi umbrit (Luca 1, 35) – un Nou Adam (Hristos) și o nouă creație.

Trebuie să spovedim acele gânduri la care voința noastră participă și consimte, din care pricină devine călcătoare a poruncilor lui Dumnezeu.

Când sunteți în deznădejde, toate neputințele și păcatele voastre să le aruncați în prăpastia milostivirii lui Dumnezeu și să vă căiți pentru ele, dar să nădăjduiți că veți fi miluiți.

Diavolul, care urăște binele, atunci când nu izbutește să ne abată de la vreo faptă bună, se străduiește să o întunece prin îngâmfare și slavă deșartă.