Nu putem să refuzăm ultima împărtășanie care îl însoțește pe om, dacă el dorește aceasta. Este adevărat, canoanele impun câteodată interdicții și îndepărtarea de la Biserică, chiar și pe patul de moarte. Însă, de obicei, interdicțiile sunt excluse în cazurile celor aflați pe patul de moarte.

A scoate la iveală o astfel de pătimire și a convinge bolnavul să se pocăiască implică o mare nevoință, necesită mare pricepere, cere multă dragoste și purtare de grijă din partea duhovnicului.

E de trebuință ca duhovnicul, prin rugăciunea lui, prin viața lui, să atragă binecuvântat ajutor de Sus, pentru că doar oamenii cu viață sfântă, care acționează cu alte metode, care dispun de binecuvântate daruri, care știu să se roage, să cheme ajutor de la Dumnezeu și să arate binecuvântată putere dumnezeiască spre omul neputincios și suferind.

Atât de puternică și înaltă este smerenia, încât Îl poate milostivi pe Dumnezeu când se mânie, ca să șteargă toate păcatele.

Dacă disprețuiești cinstirea și nu vrei să primești cinste, Dumnezeu te va vădi. Fericit cel ce întru toate se smerește, căci acela se va înălța.

De credința în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea și dragostea pentru Dânsul. Și „fără de credință nu este cu putință a bineplăcea: căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este, și că acelora ce caută pre dânsul, dătător de plată se face” (Evrei 11, 6).

Dacă nu este pace în sufletele oamenilor, nu este nici afară, între oameni.

Unii oameni așteaptă Pacea de la cutare sistem politic, de la vreun genial conducător de popoare.

Iubind pe cineva nu faci doar o simplă faptă bună față de el, ci îl ajuți să fie mai bun, semeni sămânța virtuții în el.

Deoarece „inima” este apăsată, aceasta creează plânsul, starea de întristare pentru păcate.