Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu, deoarece o mamă nu dă naștere numai cărnii trupești a Fiului ei, ci și persoanei acestuia. Maica Domnului L-a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe cea de a doua Persoană a Treimii, după trup, întrupată.

Evlavia ortodoxă față de Maica Domnului se caracterizează prin înrădăcinarea ei dogmatică în însăși taina întrupării mântuitoare. Toate manifestările acestei evlavii exprimă în același timp și un simț al sacrului și al uimirii în fața operei lui Dumnezeu, precum și o duioasă afecțiune fiască insuflată de credința sigură că suntem permanent înconjurați de dragostea și de ocrotirea Maicii noastre preasfinte.

„Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire și mi-e frică să nu greșesc. Luminează-mi înțelegerea, Doamne.”

Nu apucăm bine să-L chemăm, și Cel Bun vine cu milă și îndurări și împlinește rugăciunea celui ce se roagă și risipește norul întristării și aduce în inimă lumină prin gândurile bune. Și ce nu face? Dacă și pentru noi S-a predat pe Sine până la moarte, încă moarte pe cruce, Cum nu ne va da toate împreună cu El?

Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Dar să facem și noi tot ce ne cere El. Când nu avem încredere în Dumnezeu, de fapt, nu voim să facem ce ne cere. Ne împotrivim Lui pentru plăcerea autonomiei și controlului.

Este cu neputință ca toți oamenii să rămână necăsătoriți, deoarece „nu toți cuprind cuvântul acesta” (Matei 19, 11).

Știam că întrebarea „De ce, Dumnezeule?”, care ieșea din lăuntrul meu, era blasfemie, totuși o bucată de vreme am cultivat-o în mintea mea. Am mărturisit apoi acest gând al meu. Răspunsul Starețului a fost atât de simplu și, în același timp, atât de înțelept: „Să știi numai un lucru, mi-a spus. Dumnezeu nu greșește niciodată!”.

Ca pildă prin excelență, să cităm Dumnezeiasca Euharistie, unde o simplă bucată de pâine și puțin vin se transformă în adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos, fără să-și piardă însușirile lor firești.

Ascultați cu luare-aminte pulsul vieții noastre contemporane: oare nu vom fi șocați de această monstruoasă reclamă pe care oamenii și-o fac singuri, de această îngâmfare, de această nerușinată laudă de sine, care au intrat în viața noastră într-așa hal încât aproape nu le mai observăm?

Biserica exprimă cel mai bine firescul unei relații personale dezinteresate. Biserica transmite un categoric „Nu” seriozității ipocrite și bucuriei exaltate, și un categoric „Da” seriozității senine și bucuriei sobre. Adesea confundăm nevoia de a fi serioși, când vine vorba de Biserică, cu teama de pedeapsă, iar când vine vorba să ne bucurăm de viață, ne entuziasmăm de suprafață. Biserica echilibrează lucrurile: din suferința crucii s-a născut bucuria Învierii.