Cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai încheiem perioada pregătitoare și deschidem calea Postului Mare: cele șapte săptămâni înaintea Sfintelor Paști. Ne aflăm la un moment de răscruce, o culme și un hotar…

În fiecare duminică ni s-au înfățișat două căi: smerenia vameșului am văzut-o față-n față cu mândria fariseului; pocăința fiului risipitor ni s-a arătat față-n față cu îndărătnicia și mândria fratelui său; binecuvântarea a despărțit pe cei de-a dreapta Marelui Judecător de blestemul pe care l-au primit cei de-a stânga Lui. Sfânta Biserică ne pune în față această alternativă ca să ne adâncim în noi înșine și să vedem: suntem ca vameșul, smeriți, sau suntem mândri ca fariseul. Retrăim pocăința fiului rătăcit, dar întors, sau suntem ca fratele cel mare, îndărătnici și mândri? Putem nădăjdui la binecuvântare sau trebuie să ne temem de blestem?

În Predica de pe munte, Iisus spune: „Intrați prin poarta cea strâmtă, căci largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care apucă pe ea. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află” (Matei 7, 13-14). Noi singuri alegem calea. Izgonirea și iertarea ne sunt înfățișate ca un semnal de alarmă, dar și ca un îndemn în vederea Paștelui...

A venit vremea acestei schimbări. Sfânta Biserică ne pregătește prin cele două căi puse înainte. Alege creștine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei? Ești liber să alegi și ai minte să descifrezi ce este bine și ce este rău. Să nu iei binele drept rău și răul drept bine. Trebuie să pășim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paștelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar și cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.

(Preotul Boris Răduleanu, Semnificația Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, București, 1996, pp. 50-51)