Precum Cain, așa și noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor și jertfă vrednică de mustrare și viață netrebnică; pentru acestea ne-am și osândit împreună.

În troparul acesta, Sfântul scriitor, dialogând cu sufletul său, nu se mai referă la Abel și la dreptatea lui, ci la Cain și la răutatea sa. Se pune pe sine însuși în aceeași soartă cu Cain. Cartea Facerea ne precizează: „Cain era lucrător de pământ. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului". Dar Dumnezeu „spre darurile lui Cain n-a căutat” (Facerea 4, 2-5). Darurile și jertfa lui Cain nu au fost acceptate de Dumnezeu, iar poetul ne mărturisește că, precum Cain, și el însuși a oferit lui Dumnezeu fapte murdare, o jertfă vrednică de pedeapsă și o viață destrăbălată.

Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup și oase, suflare și viață; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu și Judecătorul meu, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Dumnezeu este Creatorul: „Și a creat Dumnezeu pe om, luând țărână din pământ…”, spune cartea Facerea 2, 7. Toți suntem creația mâinilor Sale: „Și acum, Doamne, Tu ești Tatăl nostru, noi suntem lutul și Tu olarul, toți lucrul mâinilor Tale suntem” (Isaia 64, 7; Ieremia 18, 5, Romani 9, 20-21). Extrem de sugestiv este verbul a plăsmui, prin care Sfântul Andrei dorește să exprime transformarea lutului în ființă vie, precum este omul. „Trup și oase” exprimă existența trupească a omului, iar „suflarea și viața” este existența sufletească și duhovnicească. Cele două împreună, alcătuiesc un singur om, care este creatură a lui Dumnezeu: „Pentru că a Lui făptură suntem” (Efeseni 2, 10). El este Cel „ce dă tuturor viață și suflare și toate” (Fapte 17, 25).

(Simeon Koutsa, Plânsul adamic. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Doxologia, Iași, 2012)