Să facem în fiecare zi socoteala duhovnicească: ce am câștigat și ce am pierdut? Și pentru fiecare faptă bună să Îi atribuim izbânda lui Dumnezeu.

Să avem iubire unul către celălalt, să ne îngăduim unul pe altul, căci faptele noastre de multe ori nu sunt făcute cu grijă.

Dragostea către frați trebuie să fie puternică, sinceră, curată; aceasta se vede când îi răbdăm pe frați, când îi ajutăm, când nu-i întristăm.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!

În fața ochilor ei, zi de zi, noapte de noapte, ceas de ceas și clipă de clipă, stă mulțimea oamenilor, dintre care unii sunt împresurați de nevăzuții vrăjmași ce caută pieirea lor, alții sunt îngreunați de necazuri și nenorociri nemăsurate, iar alții suferă de neputințe și boli grele; și pe toți îi vede Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu.

Este greu să arătăm vreun necaz sau nenorocire de care să nu-i fi izbăvit Maica Domnului când oamenii alergau la ea cu credință și rugăciune fierbinte.

Tuturor ne arată aceeași dragoste și milă ‒ și celor drepți, și celor păcătoși, și acum și pururea până la sfârșitul veacului. Căci ea este Maica noastră, neschimbată, iubitoare și mântuitoare.

Din Pateric aflăm că vechii asceți, când pentru o perioadă nu aveau nicio greutate sau nicio ispită, ziceau, cu neliniște, că „i-a uitat Dumnezeu” și se simțeau în siguranță numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări.

Principalul rost al Bisericii nu este lucrarea de asistență socială – care nu este totuși lăsată deoparte –, ci mântuirea credincioșilor, „pentru care a murit Hristos” (Romani 14, 15), prin participarea lor la Sfintele Taine.

Îndrumarea duhovnicească a fiecărui suflet este lucrarea duhovnicului și nu se face cu îndrumări generale sau „rețete”, ci cu moduri particulare de educare, în funcție de constituția sufletească, de nevoile și puterile celui ce se mărturisește.