Mărturisindu-mi păcatele, aveam senzația că arunc afară toată otrava, toți șerpii veninoși cuibăriți din co­pilărie în sufletul meu. La urmă l-am scos și pe balaurul cel mare: așa numeam eu păcatul meu cel mai greu. În tot timpul spovedaniei plângeam în hohote. Înge­nuncheat și încovoiat sub epitrahil, mi se părea că mă aflu, ca și fiul risipitor, la picioarele Tatălui Ceresc, întors dintre porci, plin de rușine și de zdrențe.

Adevărul este prima armă cu care au luptat și au biruit primii creștini.

Prin patimi, omul nu se cunoaște pe sine ca persoană ce tinde spre comuniune de iubire cu oamenii, ci numai ca obiect înrobit de patimi, ca o realitate izolată și egocentrică.

Important este ca rugăciunea să fie sinceră, curată și stăruitoare, și dacă se poate, să crezi cu atâta putere, încât să elimini chiar speranța: să rămână credința pură.

Dacă rândunica știe să găsească o celulă, cum să nu știe rugăciunea? Așa că, dacă este plecat undeva, într-o călătorie, departe, sau a fugit de acasă, s-a pierdut în lume și nu știi unde este, dacă ești mamă și este copilul tău și te rogi pentru el, să fii sigură că rugăciunea este singura care-i știe adresa.

Noi credem în sfinți și pentru faptul că, prin viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanții, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru că Dumnezeu este Atotputernic.

Noi luăm nenumărate lucruri și dăm puține, gândind că suntem iertați cu acestea de nedreptatea noastră și că, astfel, Îl îmbunăm pe Dumnezeu. Dar milostenia nu se face din firimituri și nici ceea ce ne prisosește.

Felul cum abordează problema aceștia doi este contrar și diferit, dar amândoi au aceleași motivații și sunt în fața Domnului la fel de vrednici. Esențial este să fim vrednici și pregătiți pentru marea Taină.

Practica rugăciunii este mai înaltă decât teologia, care contemplă ceea ce este dumnezeiesc din cele create, pe când rugăciunea unește sufletul mai presus de cunoaștere și în chip de negrăit cu Dumnezeu.