Din smerenie după Dumnezeu răsare nădejdea mântuirii. Căci cu cât se socotește cineva pe sine, din suflet, mai păcătos decât toți oamenii, cu atât crește, împreună cu smerenia și nădejdea care înflorește în inima lui, încredințându-l că prin ea se va mântui.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Filocalia, volumul VI, Editura Institutului Bilblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1977, p. 62)