Să nu îi socotim nefericiți pe aceia dintre noi, care rabdă fără niciun fel de mângâiere suferințele, sărăcia și orice fel de alte necazuri.

Purtați-vă crucile fără să cârtiți. Să nu vă închipuiți că sunteți cineva deosebit, nu vă îndreptățiți slăbiciunile și păcatele, ci uitați-vă la cum arătați cu adevărat; și, mai ales, iubiți-vă unul pe altul.

În secolul IV, un mare teolog ortodox, Sfântul Grigorie de Nazianz (numit și „Teolo­gul”) descria religia noastră ca „ortodoxie pătimitoare” – și așa a fost de la începuturi, de-a lungul întregii istorii a Bisericii. Cei care L-au urmat pe Dumnezeul Cel răstignit au suferit persecuție și chinuri.

Nu exis­tă niciun om care să nu caute acest adevăr, pentru că așa am fost creați de Dumnezeu, Cel care este Adevărul.

Dintre toate păcatele câte-s amintite în Sfânta Evanghelie, Domnul Hristos mai ales trei păcate le-a avut în vedere și i-a îndemnat pe oameni să le lase.

Dacă suntem capabili de bine în prezent, vom fi și în viitor capabili de bine, de mai mult bine. Tot în prezent, nu în viitor, numai că prezentul de atunci va fi viitorul față de prezentul de astăzi.

Pe mine două lucruri m-au ajutat în viață: credința în Dumnezeu și cultura, și pe amândouă le recomand. Nu le recomand separat, adică numai credința sau numai cultura, ci le recomand împreună!

Rugăciunea împuternicește pe cei slăbănogiți și aduce în staulul Mântuitorului pe cei rătăciți. Fără rugăciune, nicio faptă bună nu este care să ducă pe om la buna credință, la împărăția luminii, la Dumnezeu.

Strămoșii noștri începeau cu Dumnezeu toate lucrurile mari. Așa trebuie să facem și noi. Lăsați pălăriile jos și să zicem: „Tatăl nostru”!

Prin rugăciuni fierbinți, făcute în Duh și adevăr, omul străbate văzduhul, trece peste ceruri, se apropie de Dumnezeu și stă de vorbă cu El.