De vrei să te mântuiești, iubeşte cuvântul adevărat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghițit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăța.

Omul păcătuiește înaintea lui Dumnezeu ca o ființă unică psihosomatică, adică compusă din suflet și trup. De aceea și pocăința este îndoită: plâns, întristare, smerenie, căință, zdrobire pentru suflet și post, rea-pătimire, luptă, nevoință sau și milostenie pentru trup.

Catastrofele și cataclismele ne descoperă relativitatea vieții și a bunurilor pământești, ne trezesc conștiințele adormite sau pervertite, ne aduc aminte de Dumnezeu și ne îngrozesc de dezordinea care ar domni în lume dacă s-ar încălca legile Lui eterne.

Ea este vocea lui Dumnezeu în sufletul omului, al cărei scop este acela de a distinge între bine și rău, de a-l cultiva pe primul și de a-l evita pe cel din urmă.

Libertatea voinței a fost cea care a definit demnitatea omului – o demnitate care l-a înălțat cu mult înaintea altor făpturi.

„Când, însă, din cauza slăbiciunii voastre se întâmplă să călcați legea, vindecați-vă îndată prin pocăință.”

Dumnezeu ne-a asigurat acolo în Cer multe bogății. Însă atunci când cerem să ne ușureze de o încercare, el dă aceste bogății altora și astfel o pierdem.

Așa cum aceia nu se revoltă, nu deznădăjduiesc și nu blestemă, ci își ridică crucea cu răbdare, la fel să faci și tu: ridică-ți crucea și ai multă răbdare.

Zi de zi, să-și ia omul crucea sa – crucea răbdării necazurilor, a punerii de sine pe ultimul loc, a îndurării amărăciunilor și a bolilor, a acceptării tăcute a ocărilor, a ascul­tării depline și fără rezerve, neîntârziate, de bună­voie, bucuroase, neînfricate, statornice.