Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgonește demonii și aduce îngerii înapoi, iar în inimă și în minte aduce blândețea purtării față de ceilalți.

Sfânta Spovedanie, ca și celelalte Taine ale Bisericii, are menirea de a revărsa harul Duhului Sfânt în oameni.

Cunoașterea lui Dumnezeu din creație, din admirarea frumuseții universului (macrocosmosului) și a omului (microcosmosului), numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul „contemplația naturală în duh”, este numai a începătorilor.

Cuvântul „moarte” a fost prima amenințare a lui Dumnezeu asupra omului pe când era în Rai și cea mai puternică armă împotriva păcatului.

Trebuie să refacem această legătură prin dragoste, stăruință și rugăciune. Să avem dragoste pentru Dumnezeu și dragoste pentru aproapele, pentru că nu poate să spună cineva că-L iubește pe Dumnezeu pe Care nu-L vede, iar pe aproapele, pe care-l vede, nu-l iubește.

Aceasta este cea mai adâncă, cea mai abisală introspecție pe care o facem în inima noastră: să-L găsim pe Dumnezeu în noi. Și atunci, regăsindu-L pe Dumnezeu în noi și întorcându-ne spre El cu toată inima noastră și cu mintea noastră, ajungem la rugăciunea pentru noi și pentru ceilalți.

Să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru semenii noștri, dar nu pentru că noi am fi niște sfinți care au dreptul de-a cere ceva. Rugăciunea noastră să vină din smerenie, și-atunci Dumnezeu va revărsa milostivirea Sa peste noi și peste cei pentru care ne rugăm.

„Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubește, dar iubirea lucrează în diferite chipuri.”

Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească. Nu există om căruia să nu-i fi „ciocănit” harul la ușă.

Cel mai greu chin în infern este să vezi ce consecințe au putut avea unele gânduri, cuvinte, fapte ale tale.