Important este să fim împăcați sufletește în Taina Spovedaniei și nelipsiți de la minunea minunilor: Sfânta Liturghie.

Dacă omul nu e cu Dumnezeu, sufletului său nu-i pot ajuta niciun fel de bani. Dimpotrivă, când trăiești cu Dumnezeu poți să trăiești excelent chiar dacă n-ai bani – și probabil că fiecare din noi știe destule exemple.

Căci votul credinței nu se referă numai la monahi. Domnul, scrie Sfântul Efrem Sirul, nu caută un monah sau un mirean, un om învățat sau un om de rând, un bogat sau un sărac, ci numai o inimă, care arde de dorință pentru El, plină de bunăvoință sinceră de a fi credincioasă Lui și poruncilor Lui! 

Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai. Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.

Acest Cineva așteaptă răbdător să vadă dacă ne îndreptăm spre El atenția, în alergătura noastră nesfârșită prin această viață. Și așteaptă răbdător, pentru că Dumnezeu niciodată nu impune nimic.

Arhimandritul Ioan Krestiankin era convins că influența dăunătoare din lumea duhovnicească asupra omului trebuia vindecată prin pocăința personală, prin Tainele Bisericii și prin osteneala în împlinirea poruncilor lui Hristos. Deși nu nega folosul pe care îl poate aduce participarea la rugăciunea de mulțumire săvârșită împreună cu rugăciuni împotriva diavolului, suferea totuși că aceia care veneau la exorcizări voiau să se vindece fără să depună un efort personal.

Din cauza mândriei nemăsurate se întâmplă toate grozăviile de pe lumea asta, oamenii nu își mai văd limitele decât în ceasul de pe urmă.

Dumnezeu i-a dat omului umilința, smerenia, i-a dat greutățile ca să se călească, să învețe ascunzișurile vieții. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om și înger trebuie să se stabilească o relație care să dureze până la mântuirea sufletului.

Pe un om necăjit mai de ajutor e să-l înveți să pescuiască, ca să aibă posibilitatea să se hrănească o viață, decât să-i dai o fărâmă de pește o dată, să se sature la o masă, după care îl lași în stradă.

Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul și cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu”.