Puțin câte puțin, experiența elementară a viețuirii într-o lume interioară, a frumuseții acestei „interiorități” pur și simplu dispare din cultura noastră modernă; dacă nu este televiziune este muzică. Muzica a încetat să mai fie ceva pe care să o asculți; ea devine rapid un fel de „fundal sonor” pentru conversație, lectură, scris etc.

De fapt, această nevoie de muzică permanentă descoperă incapacitatea omului modern de a se bucura de liniște, de a o înțelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simplă absență, ci tocmai ca pe o prezență și ca pe o condiție pentru orice prezență reală.

Dacă creștinul trecutului a trăit în mare măsură într-o lume liniștită, care-i oferea largi posibilități pentru meditație și viață interioară, creștinul de astăzi trebuie să facă un efort deosebit pentru a regăsi acea esențială dimensiune a liniștii care ne poate pune în legătură cu realitățile cele mai înalte.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, p. 130)