„Timpul este ăsta. Singurul timp!”
– Eu văd rugăciunea ca o modalitate de lenevire a minții!
– De ce o lenevire a minții?
– O trec superficial.
– Nu e bine. Superficial nu e bine, primești un ajutor tot superficial, care înseamnă că nu primești... Dar de ce să te rogi superficial? Roagă-te cu tot dinadinsul. Timpul este ăsta. Singurul timp. Și este foarte scump.
Ce e viața aceasta față de veșnicie? Nu se roagă nimeni chiar superficial, dacă are de gând să se roage.
A, este numai un moment de vid, care nu caracterizează numaidecât. Este numai o întâmplare, dar el își revine, pentru că, practic, este supravegheat de Dumnezeu mult, are înger păzitor. Omul e făcut de Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu, și nu putea să nu-l înzestreze cu ceva cu care să țină legătura cu Dumnezeu. Adică cu rugăciunea. În închisoare, în pădure, rugăciunea se adâncește. Oricine este înțepat, vrea să scoată ghimpele. Ghimpele nu iese și instrumentul sau meșterul care poate să scoată ghimpele este Dumnezeu și la El apelăm.
Dumnezeu nu l-a lăsat neîmbogățit pe om – are multe forțe în el ca să-l tragă spre Cer.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 118)
