Nu sunt din lume, dar sunt în lume și atâta vreme cât sunt pe acest pământ, datori sunt a-l îngriji în toate felurile.

Desigur, desigur: nebunie curată. Contabilii și raționaliștii să-și vadă de drum. Oamenii raționali – care nu-s raționaliști – pot însă încerca.

A blestema este un păcat foarte mare, este la fel ca păcatul de moarte. Nu degeaba se spune la Sfânta Scriptură: „blestemat să fie cel ce te va blestema” (Facerea 27, 29). Cel ce este blestemat de tine va căuta dezvinovățire la Înfricoșătoarea Judecată, că, din cauza ta, nu a putut să se mântuiască, iar tu, te faci răspunzător pentru mântuirea lui.

Nu trebuie să respingi și să judeci niciun sărac, pentru că nu știi care dintre ei este trimis de Hristos să-ți încerce dragostea față de aproapele.

Dacă ai mărturisit păcatul și ai întors ceea ce ai furat, ți-ai cerut iertare de la cel pe care l-ai păgubit, ai făcut canon de căință și te-ai hotărât că nu mai săvârșești păcatul, atunci, Dumnezeu trimite pe îngeri să te îmbrace cu o îmbrăcăminte nouă.

„Fericiți sunt cei care arată milă față de alții pentru că acestora Dumnezeu le va arăta mila Sa” (Matei 5, 7), și împreună cu sufletul aproapelui își folosește mult și sufletul său.

Fericit este cel care până la sfârșit nu și-a pierdut nădejdea lui. Dar mai fericit este cel care s-a luptat și pentru sine, și pentru aproapele său, pentru că această faptă, să alerge cineva în ajutorul aproapelui, Îl mulțumește cel mai mult pe Mult Milostivul Dumnezeu.

Pronia este voința lui Dumnezeu, în virtutea căreia toate existențele primesc conducerea potrivită.

Preotul se oferă în totalitate pe sine însuși, trup și suflet, pentru a împlini această înaltă slujire. Nu devine preot oricine dorește, ci doar acela pe care îl cheamă Dumnezeu.

Când am intrat în apă cu tot trupul, am simțit o mare bucurie. Parcă trupul meu înota în Harul Sfântului Duh. Când am ieșit din apa sfințită, am simțit că toate păcatele mele au căzut precum niște solzi, de pe trupul meu.