Ne putem ruga permanent în lume?

Aș zice că nu. Tot îndemnul dat de Hristos este cu neputință omului a-l împlini. Mântuirea nu este cu pu­tință omului, dar „ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu” (Matei 19, 26). Vă spun lucrurile acestea în­trucât, de multe ori ne smintim când vedem cât de grea este rugăciunea, facerea de bine oarecare. Subliniez: Nu este greu, este cu neputință. Și cred că, dacă îl în­țelegeți în profunzimea și adevărul lui, acest cuvânt o să vă mângâie în loc să vă deznădăjduiască.

Însă datoria noastră este să căutăm către Dumne­zeu. Și Dumnezeu face în noi ceea ce nouă ne este cu neputință. Din fiecare clipă trebuie să facem o legătură cu Dumnezeu, dacă nu trăiește în sufletul nostru rugăciunea cea neîntreruptă, darul Duhului Sfânt. V-aș spune un lucru important. Uneori cugetăm, poate cu frică, la cele ce vor fi și mai ales la moartea care ne așteaptă pe fiecare. Binecuvântați aceste momente de pe acum. Așa fac și eu: „Doamne, nu știu ce o să fie până la moarte, dar până atunci izbăvește-mă de cel rău, că Tu, dacă mă lași pe mine singur, știi ce am să fac, că acum am înțeles și eu”.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 85)