Unele patimi sunt maici ale celorlalte, iar altele, sunt fiice
Unele patimi sunt caracterizate drept maici ale celorlalte, iar altele, drept fiice: unele dau naștere la anumite patimi, în timp ce altele sunt fiice ale diferitelor patimi. Confruntat cu această „problemă greu de rezolvat”, Sfântul Ioan Scărarul a aflat răspuns „de la prea cuvioșii bărbați”, și anume: „Maica desfrânării este lăcomia pântecelui, iar a trândăviei, slava deșartă”. Prin urmare, dacă suntem cuprinși de trândăvie, să fim siguri că suferim de patima slavei deșarte. Pe de altă parte, întristarea și mânia sunt odraslele „tuturor acestor trei, precum și slava deșartă”, care este maica trufiei. „Prea cuvioșii bărbați” cercetați de Sfântul Ioan Scărarul l-au învățat și că „nu este o ordine și nici vreo înțelegere în cele lipsite de orice înțelegere și pline de toată neorânduiala și nestatornicia”. Spre pildă, „râsul dezmățat este născut uneori de către demonul desfrânării, alteori de cel al slavei deșarte, când cineva se mândrește pe sine într-un fel necuviincios, în fine, alteori din desfătare.” Un alt exemplu este cel al patimii excesului de somn, care „vine o dată din prea multă mâncare (scil. îmbuibare), altă dată din postire – când cei care postesc se laudă – uneori din trândăvie, iar alteori din fire.”
În continuare, Sfântul enumeră alte pricini ale patimilor: „Limbuția vine uneori din lăcomia pântecelui, alteori din slava deșartă. Trândăvia vine o dată din îmbuibare, altă dată din netemerea de Dumnezeu. Hula (blasfemia) este în primul rând odrasla mândriei; deseori însă vine din judecarea aproapelui sau din nebuna pizmă a demonilor; învârtoșarea inimii naște când din sațietatea de mâncare, când din nesimțire, când din împătimire; iar împătimirea la rândul ei naște sau din desfrânare, sau din iubirea de arginți, sau din lăcomia pântecelui, sau din slava deșartă, sau din multe altele. Viclenia se trage din mândrie și din mânie. Fățărnicia vine din mulțumirea de sine și din încrederea că tot ceea ce facem este bine. Originea tuturor relelor stă în plăcere și în viclenie, pe care de le are cineva nu va vedea pe Domnul.”
(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 298-299)