Articolele zilei

Un suflet de ghiocel

Monahul ascunde-n el

Un suflet de ghiocel.

Ieșind astăzi din chilie,

Am văzut cu bucurie

În zăpadă, ciufulit,

Primul ghiocel ivit

Și am cugetat în sine

Cât se-aseamănă de bine

Ghiocelul cel sfios

C-un călugăr cuvios!

Albul lui neprihănit

E cugetul curățit

De orice gând întinat.

Capul lui mereu plecat

Este chip și-asemănare

A călugărului care,

Vrând privirea să-și păzească,

Se silește să privească

Totdeauna în pământ.

Trupul lui, deși plăpând,

Este totuși rezistent;

Și călugăru-nțelept

Își înmoaie prin postire

Trupul nărăvaș din fire,

Dar nu-și pierde din vigoare,

Ci slăbind, devine tare,

Cele trei petale fine

Adunate-ntr-o unime

Sunt sfintele juruințe,

Cele trei făgăduințe

Ce le face lui Hristos

Tot monahul cuvios:

Să trăiască-n ascultare

De cel mic și de cel mare,

Să-și păzescă fecioria

Și să rabde sărăcia.

Tot privind firava floare

Răsărită pe răzoare

De sub stratul gros de nea,

M-am mai gândit la ceva:

Un călugăr, cum se știe,

Se cuvine ca să fie

Serios la-nfățișare

Și mai rece în purtare,

Încât unii pot să-l creadă

Cum e stratul de zăpadă:

Rece și neprietenos,

Dar sub chipul serios,

Monahul ascunde-n el

Un suflet de ghiocel,

Cald și blând, plin de lumină,

Ca o adiere lină,

Un suflet duios și mare

Unde-ncape fiecare,

Unde orișice durere

Își găsește mângâiere.

Și precum pe ghiocel,

Delicat și mititel,

Fiecare-l dăruiește

Celor pe care-i iubește,

Și călugărul aduce

Celui Răstignit pe Cruce,

Ca pe-un dar neprețuit,

Sufetul său curățit.

Înainte să închei

Poemul cu ghiocei,

Mărturisesc cu rușine

Că, deși nu se cuvine,

După slujbă, într-o noapte,

I-am pândit mai de departe,

Spionându-i din tufiș;

Și-am văzut cum și-au închis

Căpșorul lor cel nins,

Tăinuindu-se de toți

În tăcerea albei nopți.

Ce pildă preaînțeleaptă

De rugăciune curată

În cămara tăinuită

Din inima umilită

A monahului smerit:

Singur doar cu Cel dorit,

Șoptind lin, ca și prorocul:

„Doamne, dă-mi mie-n tot locul

A Te binecuvânta

Pentru mare mila Ta 

Și dă, Doamne Bun, zidirii,

Bucuria mântuirii!”...

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2011, pp. 48-51)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: