Icoana are valoare numai pentru cine o vede. Cei ce nu văd icoana știu doar că ea este un obiect sfințit, că este pusă acolo spre sfințire, și o cinstesc fără a avea însă impresia pe care o are cel ce vede icoana.

Cercetează și tu dumnezeieștile Scripturi, și mai ales scrierile cu învățături despre lucrare ale sfinților părinți, ca punându-le alăturea de cele învățate și făptuite de învățătorul tău.

Mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta cu cuvântul învățăturii, că a întoarce pe păcătoși la pocăință mai mult este decât a învia un mort.

Din smerenie după Dumnezeu răsare nădejdea mântuirii.

Sfinții Părinți ne învață că în vremurile din urmă creș­tinii se vor mântui numai prin răbdarea necazurilor și prin pocăință.

Cercetează-ți amănunțit viața de familie, ia seama mai ales la cele trupești, la păca­tele desfrânării; acestea sunt mai greu de mărturisit. Pocă­ința este lupta cu păcatul.

Cele mai mari sărbători sunt precedate de post. Postul presupune pregăti­rea pentru sărbătoare: pocăința, curățirea, unirea cu Domnul în Taina Împărtășaniei.

Tot așa repet și eu adesea această lege de aur a creștinismului, nu cu teama că îmi veți reproșa, ci cu speranța că o veți pune în practică: Faceți oamenilor ceea ce vreți să vă facă ei vouă.

Chemarea la desăvârșire și la sfințenie nu e ușor de împlinit. E mult mai comodă mediocritatea. Unii confundă mediocritatea cu „calea de mijloc”, cea recomandată de sfinții trăitori ai virtuților creștine. Sunt lucruri total diferite.

Dumnezeu nu vrea în niciun caz să fie urmat de oameni lipsiți de personalitate, de oameni lipsiți de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să știe ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac.