Atât de mult a respectat Domnul Hristos smerenia Maicii Domnului, încât n-a făcut în viața Maicii Domnului nimic ca s-o scoată în evidență, n-a făcut nimic spectaculos în viața Maicii Domnului, n-a pus-o în evidență cumva așa, cu silința de a-i face pe oameni s-o vadă în mărețiile ei.

„Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!”

Privind către cerul înstelat, i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deșert un alt ascet care să aibă o viață duhovnicească mai intensă decât mine, ca să merg lângă el și să mă folosesc de îndrumarea lui?”. Atunci îngerul Domnului i s-a arătat și i-a spus: „Există în Alexandria un cizmar care are o viață duhovnicească mai bogată decât a ta și de la care ai ce să înveți!”.

Moaștele sfinților noștri nu sunt idoli, sau dumnezei, sau forme ale lui Dumnezeu, iar închinarea la ele nu este idolatrie. De vreme ce Dumnezeu le-a dăruit cu nestricăciune și putere tămăduitoare, noi ne închinăm la ele, deoarece prin aceasta Îi aducem slavă tot lui Dumnezeu.

Părintele Iosif i-a spus: „Bani, din păcate, nu am să-ți dau. Am doar niște aghiasmă și puțină anafură de la biserica noastră. Ia-le pe acestea și, dacă va fi voia lui Dumnezeu, te vei vindeca”.

Sfântul Vasile cel Mare zice: „Bucatele cele multe și bucatele cele grase, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului și înfrânării pururea îi urmează sănătatea”.

Nu se întărește inima omului cu mâncare, ci cu harul. Tăria cea din mâncăruri e pătimașă și plină de toată spurcăciunea, iar tăria cea din duh îi aduce omului sănătate, liniște și fericirea veșnică și vremelnică.

Postul se ține după măsura fiecăruia, dar întotdeauna după sfatul și binecuvântarea duhovnicului.

A doua treaptă în convertirea Apostolilor a fost Învierea. De abia acum începe să li se deschidă ochii și se priceapă ce înseamnă să fii martorul Domnului și apostolul Evangheliei. Dar nici acum convertirea nu este deplină. Mai lipsea puterea de sus, focul sacru al entuziasmului nebiruit, care să-i consacre și să-i purifice.

Fiecare învățăcel, când i-a zis Învățătorul: „Vino după Mine”, a lăsat toate ale sale și a plecat pe urmele lui Iisus. „Iată, noi toate am lăsat și am urmat Ție”, spun ei mai târziu. Această alegere și asociere devotată a fost primul punct din programul de învățătură pe care ucenicii l-au primit de la Mântuitorul.