Cercetează-ți amănunțit viața de familie, ia seama mai ales la cele trupești, la păca­tele desfrânării; acestea sunt mai greu de mărturisit. Pocă­ința este lupta cu păcatul.

Cele mai mari sărbători sunt precedate de post. Postul presupune pregăti­rea pentru sărbătoare: pocăința, curățirea, unirea cu Domnul în Taina Împărtășaniei.

Tot așa repet și eu adesea această lege de aur a creștinismului, nu cu teama că îmi veți reproșa, ci cu speranța că o veți pune în practică: Faceți oamenilor ceea ce vreți să vă facă ei vouă.

Chemarea la desăvârșire și la sfințenie nu e ușor de împlinit. E mult mai comodă mediocritatea. Unii confundă mediocritatea cu „calea de mijloc”, cea recomandată de sfinții trăitori ai virtuților creștine. Sunt lucruri total diferite.

Dumnezeu nu vrea în niciun caz să fie urmat de oameni lipsiți de personalitate, de oameni lipsiți de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să știe ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac.

Cu o zi înainte de pomenirea Sfinților 40 de Mucenici, gospodinele din zona Moldovei pregătesc mucenicii sau sfințișorii, un produs de patiserie specific bucătăriei tradiționale românești. Maicile de la Mănăstirea Văratec păstrează până astăzi tainele preparării sfințișorilor din aluat copt, cu nuci şi miere, în forma cifrei 8: o stilizare a formei umane, dar și o jertfă în amintirea moşilor şi strămoşilor adormiţi. Dumneavoastră cum pregătiți sfințișorii și ce alte tradiții legate de această zi mai cunoașteți? Lăsați răspunsul în secțiunea de comentarii!

Drumul care-i călăuzește pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.

Să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ținem așa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista așa mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt.

Mama unuia dintre ei era lângă dânșii, privindu-l pe fecio­rul său, mai ales și pentru că acesta era mai tânăr la vârstă decât toți; și se temea ca nu cumva tinerețea și iubirea de viață să facă frică întru dânsul și nevrednic să se afle de cinstea și rânduiala ostășească.

Poetul se adresează Mântuitorului Hristos cu dispoziție spre mărturisire. El decide destăinuirea păcatelor pe care le-a făcut. Dorește să scoată în evidență rănile pe care le poartă în sufletul și în trupul său, răni pe care le-au deschis alți tâlhari, precum gândurile cele necurate.