Strigătul după mai multă mâncare e doar o înșe­lăciune a ispititorului care vrea să ne ducă în rătăcire.

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.

Să nu primim nici idealizările astea pe care le avem în euforia noastră: „Vai, ce barbă are părintele!”, „Vai, ce tras e la fa­ță!”, „Vai, cum tace părintele!”, „Vai, da părintele cum mi-a zis, s-a și întâmplat!”.

Sigur că nu putem să le intrăm tuturor în voie, dar pe cât se poate, să avem această delicatețe și atenție.

Dar noi suntem păcătoși. Cum să fii tu cu păcate și să judeci pe fratele tău? Uită-te întâi la bârna ta și pe urmă judecă pe fratele tău! Judecă pe-ale tale întâi și nu trebuie să judeci tu păcate străine.

Un medic i-a recomandat pacientului său, doborât de deprimare: „De astăzi, să mergi să vezi comediile lui Molière și vei râde din toată inima. Te vei face bine astfel și nici nu te vei mai îmbolnăvi!”. Răspunsul pacientului a fost cu totul neașteptat.

Legătura deasă cu Taina Pocăinței, cu harul Duhului Sfânt care iartă păcatele, nu lasă descoperit sufletul față de mâhniri, remușcări sau vrăjmași. Dacă ajung să se arate, de îndată după spovedanie creștinul se liniștește.

Frumusețea minunată a lumii, cu preafrumoasa ei melodicitate, cu armoniile minunate ale trilurilor de păsări, cu melodiile preadulci ale instrumentelor muzicale, cu sunetele minunate ale omului, ale psalților, ale cântăreților, precum și cuvintele minunate pe care le spun oamenii în cuvântări, toate acestea au fost făcute ca să bucure urechile și auzul omului, ca să devină ajutor spre desăvârșirea lui și spre slava lui Dumnezeu.

Mă duc. „Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim și dacă murim pentru Domnul murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 7-8). Tu păzește testamentul, iubirea...

Părea mirat cum niște oameni destoinici, sănătoși și culți, se închid din voință liberă în mănăstirile și sihăstriile Sfântului Munte, privind numai la dreptatea de după moarte.