Tot îndemnul dat de Hristos este cu neputință omului a-l împlini. Mântuirea nu este cu pu­tință omului, dar „ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu”.

Dacă chemăm necontenit Numele lui Hristos, harul se adună în inima noastră și când acest har atinge o anume măsură, atunci inima, în chip firesc se lărgește și cuprinde cerul și pământul.

Alegerea trebuie să o facem după ce, mai înainte, ne-am rugat mult Domnului. Și Dumnezeu ne va înștiința inima cu harul Său, atunci când ne vom întâlni duhovnicul.

Dacă ne-am creat acest loc luminos în inima noastră prin lucrarea tainică a pocăinței, mintea ne va fi necontenit atrasă acolo și tot gândul străin va rămâne afară, neputând să ne rănească mintea sau inima.

„Dragostea nu se poartă cu necuviință”, dragostea este politicoasă, binevoitoare, aduce liniște în jurul său. Se poartă cu multă cuviință, nu caută numai ale sale, ci se interesează și de ceilalți. Dragostea nu se aprinde de mânie. Unde-i mânie, nu-i iubire. Dragostea nu pune la socoteală răul, nu este pomenitoare de rău.

Blândețea este o dispoziție neschimbătoare a minții, prin care ea rămâne mereu aceeași, fie în cinstiri fie în necinstiri. Blândețea este stâncă deasupra mării mâniei, de care, lovindu-se, se sfarămă toate valurile, fără ca ea să poată fi clintită vreodată din loc.

Cel care este sănătos duhovnicește, când merge să se roage, dacă își va simți inima învârtoșată, va cerceta de unde îi vine aceasta, ca să se îndrepte.

Puțină strâmtorare de voie care aduce un dar harismatic. Puțină răbdare, după care urmează rodirea duhovnicească, după cum spune Sfântul Grigorie Palamas. „După greutatea iernii, înflorește anotimpul primăverii”.

Plânge, frații mei, sufletul. Și plânge foarte ușor, fiindcă Dumnezeu este singura lui rudă. Prin urmare, ce este mai firesc decât faptul că Îl caută și Îl discerne, când simte că este nevăzut? Când vei lăsa sufletul tău să plângă și când vei închide afară orice are să risipească lacrimile acestea atunci vei primi o mai apropiată simțire.

Moartea păcatului în pocăință are loc numai prin aceeași lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu naște moartea păcatului nostru.