Fiecare e înzestrat și trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea și înțelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi, în fiecare, după atotștiința de mai înainte (Romani 8, 29) a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoștința și luarea-aminte a unui duhovnic iscusit.

Întotdeauna, între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har.

Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Când vă rugați, nu spuneți multe!”.

Rugăciunea este o convorbire directă și care, până la urmă, duce la comuniune. Dacă rugăciunea nu are o finalitate și nu se topește în această comuniune, nu este o rugăciune adevărată, ci e mai mult o convenție.

Monahul ascunde-n el
Un suflet de ghiocel.

Să respingem gândurile rele fără să ne confruntăm cu ele și în acest fel va slăbi și puterea patimilor care ne încearcă.

Adevăratul scop al psihoterapiei ortodoxe nu este slobozirea de patimi, ci dobândirea comuniunii cu Dumnezeu.

„Originea tuturor relelor stă în plăcere și în viclenie, pe care de le are cineva nu va vedea pe Domnul.”

Sfinților nu le cerem mântuirea, ci numai mijlocirea înaintea Domnului pentru mântuire. Nu spunem: „Sfinte Mucenice Gheorghe, ori Dimitrie, mântuiește-ne pe noi!”, ci „Sfinte Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”.

Caută-L mereu cu dragostea și recunoștința Ta. Spune-I numele Lui cel iubit și sfânt pentru tine, mereu mai cald și mereu mai cu dor, căci nu-i nimic mai frumos și mai vrednic din partea ta ca acest lucru rar, tot mai rar întâlnit azi printre oameni.