Când te duci și spovedești toate fărădelegile pe care le-ai făcut înaintea duhovnicului, acolo-i de față Hristos, acolo șade și-ți ascultă spovedania ta.

Se înțelege de la sine că toată lumea, fără excepție – și nu numai monahii sau preoții –, este chemată să ia parte la această desăvârșire care constă în eliberarea de păcate. Toți oamenii sunt chemați la sfințire, toți oamenii sunt chemați la o luptă necontenită cu păcatul și toți sunt chemați la acest război nevăzut.

Harul se îndepărtează de o asemenea persoană, căci cum ar putea harul, care ne-a fost dăruit pentru luminare și ajutor, să pătrundă într-o asemenea persoană, în sufletul cuiva care crede că este ceva măreț, care crede că știe totul și că nu are nevoie de alții?

Este nevoie să te controlezi și să nu permiți simțurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe, ci să te ocupi cu onestitate și conștiință de responsabilitățile tale publice sau private, fără prea multă agitație sau irascibilitate.

Ce patimi vechi rămân încă și ce patimi noi s-au format? Cum apar? Ca niște imagini vii sau numai simțite? Din toate acestea putem cunoaște măsura sănătății noastre sufletești.

Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nouă. O astfel de purtare ne poate aduce în suflet pacea și-l poate face pe acesta sălaș al lui Dumnezeu.

Nimic nu contribuie mai mult la dobândirea păcii interioare decât tăcerea și faptul de a discuta cât mai mult posibil cu tine însuți și cât mai puțin cu ceilalți.

Sunt multe fiare în noi, pe care luptă-te să le stăpânești! Căci dacă vei stă­pâni fiarele din afară, iar pe cele din lăuntru le vei lăsa fără stăpân, adică nesupuse, ia seama ce vei părea celor ce te vor vedea!

Tu, însă, arată-te cumpătat în toate, ca această cumpătare să te arate curat în toate.

Toate bunurile pământești pe care le posezi, să le transpui în lăcașurile cerești, ca și cum tu de acolo ai fi venit.