Hristos a zis: „Umblați cât aveți lumină, ca să fiți fiii luminii”, de aceea viața noastră de zi cu zi trebuie să fie cu atenție dusă, nu oricum.

Încercând să credem că de azi înainte vom fi recunoscători, să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea această putere, să zicem și „Doamne, Îți mulțumesc!”, nu numai „Doamne, dă-mi!”.

Ceea ce trebuie să urmărim este străduința de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune și să trăiești în numele Domnului. Să se simtă prezența ta oriunde ești.

Să trăiești în afara păcatului – aceasta este libertatea în duh; omul despătimit. Libertatea în duh este în afara instituției, că biserica aceasta este stricăcioasă la urma urmei; ea trebuie să se prefacă în nestricăciune prin harul Domnului.

Sunt și la noi oameni care cad, se prăbușesc, dar sunt și oameni care rămân în demnitatea lor și, cu rugăciunile lor vrednice pe care le primește Dumnezeu, va fi salvat și neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate așa-zisele bucurii ale acestei vieți pământești.

Sfânta Spovedanie ne împărtășește harul Duhului Sfânt și ne împacă din nou cu Hristos, pe Care Îl mâniem cu păcatele noastre; Sfânta Spovedanie ne aduce lacrimi, căință, smerenie și putere de sus să punem început de viață duhovnicească.

Stau, Părinte, și eu la poarta sufletului meu și Te aștept să intri ca un împărat și în cămara sufletului meu celui păcătos. Intră, Bunule Iisuse, și în templul inimii mele și adu-mi bucurie și nădejde de mântuire.

„Tot ce faceți, să faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!”

Când omul duce viață duhovnicească, atunci în necazuri (iar Domnul este întotdeauna aproape de cei necăjiți) el se bucură și mai mult cu inima, lăuntric, în chip de taină, în adâncurile duhului său, de această împărtășire cu Dumnezeu.

Fără Dumnezeu oricum n-o să izbândești nimic; de aceea Domnul și zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Luca 12, 31).