Cel care se împărtășește cu vrednicie de Sfintele Taine se unește cu Domnul. Iar cel care are căință adevărată, inimă curată, frică dumnezeiască și credință nezdruncinată primește Trupul și Sângele Domnului, și în același timp, și pe Duhul Sfânt.

Călugărul nu poate prin definiție să fie zgârcit, meschin, îngrijorat, alarmat. Degajarea și detașarea sunt două mari virtuți monahale, cărora li se adaugă, – paradoxal – dragostea de viață (adică de Dumnezeu) și netemerea de moarte (adică de despărțirea sufletului de trup).

Iertarea fără uitare nu face doi bani...

Contractul încheiat cu diavolul e mult mai oneros decât cel încheiat cu Domnul. De fapt, nici nu-i contract, e păcăleală. Dai totul, nu primești nimic.

Dacă ne rugăm doar cu buzele și în interior avem ură și nu iertăm, nu facem nimic. Să ne nevoim acum și să facem pregătiri pentru Cer.

Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu și nu ne ținea multe teorii, adică învățături de mai multe ore, ci în puțin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.

Să ne dea harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care sunt în cealaltă lume. Și dacă noi nu le vom uita, nici pe noi nu ne va uita Hristos.

Aşezământul a fost ctitorit în secolul al XVIII-lea. Numele vechi al schitului este „Sfântul Benedict” sau „Sfânta Cruce”, găsindu-se ceva mai departe, într-un loc mai înalt decât aşezarea de astăzi.

Săvârșitorule al mântuirii noastre, desăvârșește pașii noștri întru cărările Tale. Viața, Care Te-ai dat pe Tine Însuți morții, viază-ne prin Tine în veci. Amin.

Domnul spune că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lumii, iar Apostolul Iacov arată că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Nu putem sluji lumii, adică obiceiurilor lumești ce nu se potrivesc cu creștinismul.