Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veșnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile și să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina și căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Preasfânta Treime.

Din mărirea câtă i se cuvine lui Dumnezeu, noi îi oferim din partea noastră câtă putem, dar cu conștiința că lui Dumnezeu i se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea.

Harul Sfântului Duh, dăruit nouă la Botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fără să țină seama de căderea oamenilor în păcate și nici de întunericul din jurul sufletului nostru, luminează în inimă cu lumina dumnezeiască a neprețuitelor merite ale Domnului Hristos.

Dacă n-ai certitudinea că ești în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit și să-L cauți fără răgaz, până ce-L vei găsi din nou, pe El și harul Său.

Noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu, pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.

În numele Lui trebuie să facem toate faptele dragostei și milostivirii, fiindcă Domnul Iisus Hristos primește toate faptele noastre de milostivire, toate faptele iubirii noastre de aproapele, ca și cum i-ar fi Lui făcute.

Nu vă culcați fără să vă împăcați cu cel care v-a jignit, fără să fi înăbușit mânia, fără să fi scuipat în scânteia care e gata să aprindă și să pârjolească inima voastră! 

Știe că oamenii primesc totul de la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii și în rugăciune: așa primesc și îndreptarea cea adevărată a vieții lor, și pocăința, și mângâierea, și odihna, altfel spus, tot ce este de trebuință omului ca să se mântuiască.

Sfinții Părinți descriu treptele acaparării sufletului nostru de către gânduri:

Toți îi socotesc fericiți pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani și pe cei ce plâng îi socotesc nefericiți. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numește fericiți pe cei din urmă, zicând: „Fericiți cei ce plâng”.