Dragostea întotdeauna dăruiește și îi miluiește pe toți cei care trăiesc în necazuri și lipsuri, după cum este scris: „Toată ziua dreptul miluiește și împrumută și seminția lui binecuvântată va fi” (Psalmul 36, 26).

Viaţa cea nemuritoare
Dobândim noi cei de jos
Și ne facem fiii slavei
Prin Lumina Lui Hristos!

Prin faptele tale te poți mântui, dar tot prin ele te poți îngropa în iad. Din faptele tale te vei îndrepta, și tot din faptele tale te vei osândi.

Părintele pe mulți îi sfătuia să meargă și seara și dimineața la slujbă în biserică (la Vecernie și la Utrenie), iar de la Sfânta Liturghie, nici nu mai încăpea vorbă că s-ar putea să se lipsească vreodată. Iar sărbătorile trebuiesc cinstite întâi în biserică, căci cum sunt cinstite în biserică, așa vor fi cinstite și acasă.

„Părinte, binecuvântați-mă să nu mănânc slănină (carne).” La care Părintele îi răspunde: „Cum se spune în popor, slănină (carne) nu putem mânca, dar pe oameni, da”.

Spune sufletului tău: „Ce faci aici? Du-te, scapă la Dumnezeu!”.

Precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului.

Nu mulți au harisma lacrimilor, ci numai cei care au mintea sus, numai cei care uită de cele pământești, cei care nu poartă grijă de trup, numai cei care nu știu deloc dacă este lume, numai cei care și-au omorât mădularele lor cele de pe pământ, numai acestora li se dă plânsul lacrimilor.

Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască.

Este nepotrivit să mulțumim pentru sănătatea trupului doctorilor, care ne dau leacuri amare și neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie.