Câte ținuturi, orașe, sate, țări și mări n-ar cutreiera pentru aflarea lui? Oare n-ar cheltui bani, case și averi pentru aflarea lui?

Un lucru asemănător se întâmplă și în ceea ce privește Taina Pocăinței. Bolnavul se lasă pe mâna medicului, a chirurgului, urcă pe masa de operație, conștient fiind că o singură tremurătură a mâinii poate să-l coste viața.

Unde să meargă omul bolnav sufletește, dacă nu în Biserică? Este ultimul lui adăpost. În orice altă parte este respins; nimeni nu are nevoie de el. Însă aici nădăjduiește că Dumnezeu are nevoie de toți; că are nevoie și de el. Vine și caută aici milostivire, o așteaptă. Astfel de oameni pot să afle în Biserică un oarecare echilibru și să se nevoiască cu mult folos.

Toate patimile acționează în inima omului într-un mod tainic, în locul acțiunii spirituale firești a sufletului, acțiune hărăzită de Dumnezeiasca Pronie la zidirea omului.

„Să-ți fie moartea doctor”, zice Fericitul Augustin, arătând că filosofarea la moarte este tăietoare de toată patima.

Mătură, Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ți plac și eu Ție, cum îmi place mie casa frumos măturată.

Ca într-o școală, în Biserică ne deprindem să ne întâlnim cu Domnul mai întâi la El acasă, în Biserică, pentru ca apoi să-L putem întâlni și la noi acasă, și la lucru, pretutindeni, și totdeauna să-L simțim cu noi, iar pe noi niciodată despărțiți de Dânsul.

Cine se gândește întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubește pe Dumnezeu, cine se gândește întotdeauna la cele pământești, acela iubește pământul. Și celui pe care îl iubește, aceluia i se și aseamănă!

Nu poți, suflete, să slujești la doi Domni: „lui Dumnezeu și lui mamona” (Matei 6, 24), așa cum nu se poate nici să privești cu un ochi spre pământ, iar cu celălalt spre înaltul cerului.

Domnul ne poruncește să privim la florile de câmp pentru a dobândi de la ele un anumit folos duhovnicesc, căci așa cum albina, zburând din floare în floare, adună din ele mierea, așa și noi, privind la flori nu numai cu ochii cei trupești, ci și cu ochii duhovnicești, să adunăm dulceața duhovnicească și să dobândim anumite cunoștințe.