Fiecare dintre noi este, mai mult sau mai puțin, nerecunoscător
Fiecare om din lumea aceasta, fiecare dintre noi, este, mai mult sau mai puțin, nerecunoscător. Dumnezeu ne hrănește, ne îmbracă, ne apără, ne-a dăruit un înger păzitor. El ne hrănește cu Sfintele Sale Taine, cu Trupul și Sângele Lui, a pregătit o mare împărăție pentru noi, se împacă cu noi atunci când o luăm pe alături, ne binecuvântează atunci când ne căim.
Dar noi suntem nelegiuiți, Îl hulim, Îl insultăm, Îl disprețuim, iar El este iertător și tolerant; El așteaptă întoarcerea noastră. Dar, ca și cum Dumnezeu ne-ar fi dator, noi nu ne gândim vreodată la frica de Dumnezeu, la respectul ce i-L datorăm sau la credința ce trebuie s-o avem atunci când ne amintim de prezența Lui. Noi uităm că ar trebui să ne plecăm capetele din venerație față de acest mare Dumnezeu – Cel mai minunat, de negrăit, insondabil, nemărginit și prea dulce Dumnezeu. Dacă fiecare dintre noi ar avea o mie de guri, noi încă nu am fi în stare să-L ridicăm în slavă așa cum se cuvine pentru nenumăratele Sale daruri făcute nouă! De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după mai multe stări de extaz, vederi și desfătări dumnezeiești, a fost adesea copleșit de uimire și a pronunțat aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui. Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11, 33-34).
(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 368)