Nu poți fi cu adevărat afectuos față de semenul tău dacă nu iubești în general toată creația. Dragostea adevărată nu are legătură cu animalitatea. Ea nu înseamnă cucerire, posedarea celuilalt, ci o permanentă căutare.

Mulți trăiesc întreaga viață închiși într-o temniță zidită de ei înșiși și mor fără să găsească ocazia de a se salva și de a se liniști, fără să întâlnească vreun eliberator.

Acest adevăr are un aspect interior și subiectiv, dar și unul exterior și obiectiv, care se confirmă în relațiile noastre cu lumea reală.

Pentru orice cuvânt zadarnic vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu. De orice cuvânt deșert rostit în viață, nu o dată în zi, ci o singură dată în viață! Câte prostii și mârșavii nu vorbim; câte pornografii nu spunem și facem în jurul nostru! Toate vor fi scoase la iveală. Se vor derula în fața noastră și ne vom vedea pe noi înșine, cum am fost și cum suntem; și nu ne vom putea tăgădui, pentru că ne va spune conștiința: „Ale tale sunt acestea”.

Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al rugăciunii, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăcește, după ce ne rugăm suntem aceiași oameni ca și înainte de a ne ruga.

Să căutăm aceste mijloace de curățire, aceste ajutoare de spovedanie, de curățire lăuntrică înainte de împărtășirea noastră, ca să ne putem împăca cu Dumnezeu și să primim harul Lui mereu asupra noastră.

Când șoptiți Numele lui Dumnezeu și luați aminte la toate, veți vedea ce măreție veți simți: mintea va avea lumină, iar sufletul mare binecuvântare.

Să luăm aminte să nu jignim, să nu amărâm pe cineva, să avem o purtare nobilă, să-l iubim pe aproapele, să nu judecăm și să nu osândim pe nimeni.

Cel care vede lăuntrul său, pe toate cele din jurul său le va vedea bune.

Omul este dator să-și curățească vederea sufletească sau a minții pentru că cele duhovnicești sau dumnezeiești se cunosc prin vedere duhovnicească și prin trăire.