Articolele zilei

De ce suferim? De ce există nedreptatea?

De-am rămâne numai în propria noastră suferință, ne-am eschiva de la durere: durerea poate fi o școală a egoismului, contactul cu suferința nu înnobilează dacă ea devine motiv de auto-compătimire, auto-cocoloșire, egocentrism, cult al eului patimilor; trebuie să învățăm a suferi mai mult: nu este numai proiectul oricărei psihanalize, ci modul în care creștinul atacă problema vieții, his own approach, cheia lui franceză, șperaclul lui de neconformist al vieții hedoniste.

De ce suferim? De ce există nedreptatea? Cum de nu sunt lucrurile așa cum s-ar cuveni să fie? De ce sunt, Doamne, atât de josnic, iar ceilalți atât de nepăsători? De ce avem parte de boli și ne este dat să murim? De ce propășesc răii și sunt pedepsiți cei buni? De ce își poate face râs cel viclean de noi?

Biblia le rezolvă pe toate de felul acesta, toate logicele, înțeleptele, modestele, îndreptățitele noastre întrebări printr-un act de autoritate și un răspuns fără drept de apel. Sentința e dată de pe scaun, deliberarea n-a durat. Atât în Vechiul cât și în Noul Testament ni se vorbește sumar, fără înconjur, menajamente, farafastâcuri, politețuri, ocoluri.

Pavel (Romani 9, 20-23) ne-o taie scurt: „Dar omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a facut-o: De ce m-ai făcut așa? Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeași frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? Și ce este dacă Dumnezeu, voind să-și arate mânia și să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pieire? Și ca să arate bogăția slavei Sale către vase ale milei pe care mai dinainte le-a gătit spre Slavă?”.

Voila ce qui s'appelle parler (iată ceea ce înseamnă a vorbi)! Scurt și cuprinzător. Good old strong language (strașnicul grai de altădată). De aceea au crezut Luther, Calvin și janseniștii că pot jubila. Asta e! Verde și pe șleau. Dacă-ți place.

În Cartea lui Iov, Elihu, fiul lui Barahuel din Buz pune capăt lungilor plângeri ale lui Iov și iscusitelor discuții ale prietenilor săi în același stil militar:

Cap. 33, 12-13: „Dar aici îți voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu e mai mare decât omul! De ce grăiești împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face?”.

Cap. 35, 4-7: „Iată ce-ți voi răspunde și ție și prietenilor tăi: Privește cerurile și îndreaptă într-acolo ochii; uită-te la nori: cât sunt ei de sus față de tine! Dacă păcătuiești, ce rău Îi faci lui Dumnezeu, și dacă păcatele tale sunt numeroase, ce-I strică Lui? Dacă ești drept, ce dar Îi faci sau ce primește El din mâna ta?”.

Cap. 36, 22-23: „Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să dea învățături ca El? Cine i-a dat învățătură cum să se poarte? Și cine poate să-I spună: Aceasta ai făcut rău?”.

Cap. 37, 23-24 : „Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră, El este de tot înalt în putere și bogat în judecată și nu calcă niciodată dreptatea în picioare. Pentru aceea oamenii se tem de El și I se închină, El însă nu-și pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înțelepți”.

Iar după vorbirea lui Elihu, Iov trage singura concluzie cu putință, grăind către Domnul:

Cap. 42, 3: „Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele din lipsă de înțelepciune? Cu adevărat am vorbit, fără a înțelege, despre lucruri prea minunate pentru mine – și nu știam”.

Oamenilor le cam place să citească primele treizeci și unu de capitole din cartea lui Iov, ale disputei creaturii cu Făcătorul, ale înșirării tuturor nedumeririlor, ale protestelor formulate de logică și de simțul justiției divanul gâlcevii omului cu Dumnezeu. Sfârșitul Cărții însă este evitat. Și totuși el dă cheia cifrului.

Cifrul tradus în clar e simplu: nu putem pricepe. Ne înconjoară tainele. Ne rămâne numai a ne smeri, cuminți. Ne rămâne numai a repeta rugăciunea: „Miluiește-ne pre noi, Doamne, miluiește-ne pre noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, rugăciunea aceasta aducem Ție ca unui Stăpân noi, robii Tăi; miluiește-ne pre noi”. Nepricepându-ne de niciun răspuns.

De ce suferim și de ce e nedreptate? Printre altele și pentru că viața e o aventură, este Aventura.

Chesterton: Aventură nu-i să te urci pe un yacht supra-elegant și să faci înconjurul lumii; aventură (și romantism) este să-ți rodești viața care ți-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare și-n condițiile date. Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii, de neprevăzut și de Mister.

(După cum și minunea cea mai mare este că există legi statornicite și că universul funcționează după ele, minunile fiind excepția.)

(Nicolae SteinhardtJurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 237-238)

Autor: Părintele Nicolae Steinhardt
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: