Maica Domnului – mijlocitoarea tuturor bucuriilor noastre
Toți cei care credem în Maica Domnului ne bucurăm că știm de Maica Domnului, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului apropiată nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului ajutătoare și ocrotitoare nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru noi, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului rugătoare pentru noi.
Toate bucuriile credinței noastre, toate bucuriile creștine: bucuria de Domnul Hristos, bucuria de învățătura Domnului Hristos, bucuria din Jertfa Domnului Hristos, bucuria din Învierea Domnului Hristos, bucuria din Înălțarea la Cer a Domnului Hristos, bucuria din gândul la cea de-a doua venire a Domnului Hristos, bucuria din tot ce știm despre Domnul Hristos – toate aceste bucurii vin prin Maica Domnului.
Bucuria din Sfânta Liturghie pe care ne-a lăsat-o Domnul Hristos, bucuria din sfânta împărtășire cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, toate acestea, într-un fel, vin prin Maica Domnului.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 32)