Să ne adunăm la biserică, căci aici vom primi tămăduire sufletelor și trupurilor noastre; aici se săvârșește pentru noi în chip nespus mare taină; aici dumnezeiescul glas glăsuiește la urechile inimilor noastre; aici întunericul păcatului se izgonește de la inimile noastre; aici Dumnezeiescul Fiu stă deasupra mesei în chip de negrăit, vărsându-Și ca un miel sfântul Său sânge pentru noi, pentru iertarea păcatelor noastre, voind să ne facă moștenitori ai Împărăției Sale.

Pentru aceasta, fraților, trebuie să spălăm cu pocăință toată necurăția noastră și astfel să pășim către El, ștergând cu lacrimi păcatele cele știute și cele neștiute. Să ne frângem inima noastră prin smerenie, cum și El S-a micșorat pe Sine pentru noi, făcându-Se, totodată, Dumnezeu și Om, ca să-l mântuiască pe om de smintelile cele diavolești. Iar Domnul ne-a arătat calea către mântuire, spunând: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.

Cel ce nu plânge pentru păcatele sale, acela fără de folos va plânge nemângâiat în chinul cel veșnic.

(Sfântul Clement de Ohrida, Cuvinte și învățături de folos pentru orice creștin, Editura Sophia, 2014, p. 25)