O mătușă de-a mea, Dumnezeu s-o odihnească, era îndemnată de oameni de altă credință să treacă la credința lor. Și le-a spus așa: „Eu de Maica Domnului nu mă las, eu de Biserică nu mă las! Mie-mi place când bate toaca, mie-mi place când se trag clopotele, eu de Maica Domnului nu mă las!”.

Așa să facem și noi! Să nu ne lăsăm de Maica Domnului! Oricine ce-ar zice, noi avem bucuriile noastre, avem ajutor de la Maica Domnului, avem bucuria de a avea pe Maica Domnului ca mama noastră, și știți cum e mama…

Și noi suntem îndatorați cumva să ne gândim la inima de mamă și să avem inimă de mamă, dar până s-o avem, sigur are Maica Domnului față de noi, inimă de mamă.

Să-i mulțumim Maicii Domnului, să-I mulțumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos că ne-a dat și bucuria aceasta, de a o cinsti pe Maica Domnului. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru credința noastră, pentru Biserica noastră, pentru toate darurile Bisericii pe care le avem, să mergem înainte cu bucurie că suntem în Biserica în care Maica Domnului are locul ei, asemănător cu locul cel din Rai.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 59-60)