stire

Rănile frământărilor sociale și politice de la sfârșitul secolului la XIX-lea erau prezente și se simțeau deplin în capitala Moldovei. Ruina catedralei mitropolitului Veniamin, dar și sărăcia și suferințele locuitorilor urbei necesitau un răspuns grabnic. Răspunsul a fost un OM. Un bătrânel – Iosif, Episcopul Argeșului, a luat calea Moldovei, încărcat de ani și de grija noii turme.

Într-o zi, vrăjmaşul i-a aruncat căciula, ca să-l tulbure de la rugăciune. Atunci el s-a făgăduit Domnului ca să umble până la moarte cu capul descoperit. În altă zi, i-a aruncat bocancii şi nu i-a mai găsit. De atunci, bunul nevoitor a început să umble toată viaţa desculţ. Iar în altă zi, i s-a arătat vrăjmaşul în chipul unui om ce ară şi i-a zis: 

- Moş Gheorghe, vezi brazda aceasta? 

- Da, o văd, a răspuns bătrânul. 

- Aşa că este dreaptă? 

- Da, este dreaptă. 

Moşul Gheorghe avea la Mănăstirea Neamţ trei monahi, ucenici ai lui din Transilvania, cu numele Veniamin, Pamvo şi cu Damaschin. 

Odată, bătrânul a venit la ei să-i vadă. Iar ei, fiind tulburaţi, i-au spus: 

- Moş Gheorghe, noi plecăm din mănăstirea asta, că ne-am smintit! 

- Dar de ce, drăguţă? 

- Nu mai este mântuire aici! 

Atunci bătrânul, deşi era foarte blând, a strigat tare de trei ori: 

- Nu face tu! Nu face tu! Nu face tu!... Că fiecare va răspunde pentru ale sale păcate!

Odată l-a întrebat un tânăr din Zărneşti: 

- Moş Gheorghe, vreau să mă fac călugăr. La ce mănăstire să mă duc? 

- Ascultă, drăguţă. Dacă vrei să te mântuieşti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

Altădată l-a întrebat ucenicul său, Dumitru Trofin, din Piatra Neamţ:

- Moş Gheorghe, m-am hotărât să mă duc la Sfântul Munte. Ce sfat îmi dai? 

- Drăguţă, nu te duce la Sfântul Munte. Poţi fi şi aici călugăr bun. Du-te la Schitul Sihăstria. Acolo este un egumen ales şi are mare nevoie de fraţi. Deci, ascultându-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.

Spunea mai târziu ucenicilor săi că, râvnind să cunoască nevoinţa călugărilor din Ţara Sfântă, s-a dus să se închine prin toate mănăstirile din pustiul Iudeii şi din Valea Iordanului. Mai întâi a ajuns cu mai mulţi pelerini la un sihastru vestit ce se nevoia în peştera Sfântului Xenofont. Sihastrul tocmai atunci dădea mâncare unui leu în gura peşterii. Apoi, slobozind leul în pustie, a strigat pe nume pe Moşul Gheorghe, zicându-i prin tălmaci: 

Protosinghelul Ioanichie Moroi, de la Mănăstirea Sihăstria (1859-1944)

Acest cuvios părinte a fost în secolul nostru cel mai vestit stareţ al Mănăstirii Sihăstria. Născut în oraşul Zărneşti (Braşov), mai întâi s-a căsătorit şi a avut doi copii. Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, a intrat în nevoinţa călugărească împreună cu soţia şi copiii săi. Între anii 1890-1900 s-a nevoit la un schit românesc din Muntele Athos. Apoi s-a reîntors în ţară şi a petrecut la Mănăstirea Neamţ, timp de nouă ani.

Uneori bătrânul se retrăgea la Mănăstirea Sihăstria, al cărei egumen, Protosinghelul Ioanichie Moroi, îi era cel dintâi ucenic. Noaptea se ruga după obicei în biserică, iar ziua se ruga şi citea Psaltirea la un loc tăinuit pe Muntele Tăciunele.

Odată s-a urcat Moş Gheorghe la Schitul Sihla cu mai mulţi părinţi din Sihăstria. Bătrânul mergea înainte, rostind în taină rugăciunea lui Iisus. Apoi, deodată s-a împiedicat şi era gata să cadă jos. Atunci s-a întors către părinţi şi le-a zis: 

Uneori obişnuia acest minunat bătrân să meargă spre închinare pe la sfintele mănăstiri, că era cunoscut părinţilor şi toţi îl primeau cu dragoste. Şi stătea până la o săptămână în fiecare lăcaş, păzind neschimbată buna lui rânduială şi zăbovind în vorbiri duhovniceşti cu părinţii călugări. Mănăstirile cele mai iubite Moşului Gheorghe erau: Bistriţa, Neamţ, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec şi Nechit.

Într-o zi a venit la el un om plângând, să se mărturisească. 

- De ce plângi, fiule? l-a întrebat mitropolitul. Ce păcate ai făcut? 

- Înaltpreasfinţite, am slujit ca preot, fără să fiu preot. Am botezat, am spovedit, am îngropat, am slujit Sfânta Liturghie, am împărtăşit oameni. Am făcut cel mai greu păcat! Eu cred că nu mă mai iartă Dumnezeu şi mi-am pierdut sufletul. 

După ce l-a spovedit mitropolitul, s-a gândit puţin, apoi i-a spus: 

- Pregăteşte-te şi vino Duminică să te hirotonesc diacon şi preot.