Pe toți oamenii să-i vezi cu aceiași ochi, cu aceeași dispoziție, cu același gând, cu inimă simplă. Pe toți să-i ai ca pe Hristos. Nu-ți pleca urechea la omul care osândește pe alții, nu te bucura și nu încuviința cele ce zice, ci tine-ți gura închisă și fii, adică, zăbavnic la vorbă și grabnic la rugăciune.

Dacă vicleanul vrăjmaș îți aduce slavă deșar­tă, egoism, îngâmfare, aruncă-ți ochii la popoarele vechi și vei zice: „Care îngâmfați au sporit vreodată?”.

Dacă n-aveți nici răbdare, nici înțelegere, căutați înțelegerea cu răbdare și răbdarea cu înțelegere.

Trăiți, încercați să finalizați lucrurile pe care le-ați început și, nu în ultimul rând, încercați să discerneți între ceea ce vreți voi să faceți și ceea ce Dumnezeu vă îngăduie să faceți.

Respirați adânc, trageți aer în piept și schimbați ma­cazul!

Iubirea este izvor de fapte bune, energie care nu seacă și nu obosește. Din această stare izvorăște râvna pentru nevoințe, după cum mai izvorăște și din teama de chinurile veșnice.

Nepătimirea cea mai înaltă face gândurile simple, la fel și purtările. Simplitatea copilărească ajunge să vorbească cu îndrăzneală lui Dumnezeu și Dumnezeu îi îndeplinește dorințele, căci dorințele ei corespund cu voia lui Dumnezeu.

Gândul la moarte ne duce dincolo de moarte, ne scoate din timp și ne așază în veșnicie, acolo unde se află lăcașurile Sfinților și Dumnezeu Însuși.

Postirea „în fața Domnului” vindecă în acest fel nu numai relația noastră perturbată cu Dumnezeu și cu sinea noastră proprie, ci și relația noastră cu aproapele.

Acest gol nu poate fi umplut cu mâncare sau cu alte lucruri naturale, pentru că în ființa lui e nemărginit. E acel spațiu nemărginit care nu poate fi umplut decât de Cel Nemărginit.