Și așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.

Precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atât mai mult păstrează el însuși o anumită legătură cu trupul său, care a fost și el lăcașul Duhului Sfânt.

„Ascultă, le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”

După ce aprindea și acolo candela ce era deasupra intrării și înaintea icoanei Maicii Domnului, își afunda degetul în candelă, îngenunchea, își întindea mâinile sale spre icoană și spunea: „Maica Domnului, am 9 copii; iconomisește-le puțină carne”.

Adevărata credință este un permanent dialog cu îndoiala. Dumnezeu depășește în mod absolut tot ceea ce putem noi spune despre El. Conceptele noastre intelectuale sunt idoli pe care trebuie să-i zdrobim. Ca să fie pe deplin vie, credința noastră trebuie să moară mereu.

Este de datoria noastră să trecem fără încetare de la nivelul superficial la care ființele vor fi clasate în categorii, la nivelul persoanei autentice care nu este niciodată nici plictisitoare și nici previzibilă.

Să nu vă îndoiți că ea, auzind plânsul vostru îndurerat, va veni la voi, vă va șterge lacrimile, vă va alina suferințele și vă va izbăvi de primejdie, de pieire, de întristarea cea rea și de deznădejde.

Viețuind în lume, cu familie, puteți face și cereri privitoare la lucrurile lumești sau, așa cum cere zilnic Biserica: „cele bune și de folos sufletelor noastre dăruiește”, și așa mai departe.

Citind cărțile Sfinților Părinți ne dăm seama că avem lipsuri în ce privește lucrarea celor cuvenite.

Maica Domnului este gata totdeauna să ne dea ajutorul ei, să ne aline suferințele, să reverse mângâiere în sufletul nostru chinuit, frământat și pârjolit, și în brațele sale de maică să ne liniștească.